logo

Complexul cultural-sportiv din Varniţa a fost inaugurat după renovare


https://www.ipn.md/ro/complexul-cultural-sportiv-din-varnita-a-fost-inaugurat-dupa-renovare-7967_1028085.html

Complexul cultural-sportiv din localitatea Varniţa din raionul Anenii Noi a fost inaugurat după renovare. Proiectul a fost realizat cu susţinerea Uniunii Europene, prin Programului de consolidare a încrederii între locuitorii ambelor maluri ale râului Nistru şi a fost implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, premierul Pavel Filip, prezent la inaugurare, a declarat că executivul va rămâne în continuare deschis pentru toate iniţiativele care apropie oamenii de pe ambele maluri ale Nistrului. „Acest proiect, prin care s-a renovat Centrul comunitar multifuncţional, terenul sportiv al Liceului Teoretic, pavilionul grădiniţei de copii vine, în primul rând, să ofere confort beneficiarilor direcţi, copiilor şi părinţilor acestora”, a menţionat Pavel Filip.

Premierul a vorbit despre rolul acestor proiecte în procesul de reglementare transnistreană. „Acest proiect este parte a unei abordări mai largi, în restabilirea încrederii şi vine să demonstreze că apropierea se face prin măsuri concrete. O astfel de abordare o avem şi atunci când vorbim despre formatul de negociere 5+2. Instrumentul nostru cel mai important este dialogul”, a afirmat premierul.

Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Pirkka Tapiola, a spus că inaugurarea terenului de sport în timpul Campionatului European de Fotbal este simbolică şi plină de inspiraţie. „Urmărind turnee sportive sau practicând sportul noi împărtăşim valori de prietenie, respect şi înţelegere reciprocă”, a punctat şeful Delegaţiei UE la Chişinău.

Coordonatoarea rezidentă ONU şi reprezentanta permanentă PNUD în Moldova, Dafina Gercheva, a menţionat că asigurarea unei comunicări eficiente, bazate pe practica pozitivă reciprocă, este una din condiţiile fundamentale pentru promovarea cu succes a încrederii între comunităţi de pe ambele maluri ale Nistrului. Potrivit ei, Varniţa este un model în acest sens.

Bugetul proiectului este de peste 150 de mii de euro. La finanţarea proiectului au contribuit şi comunităţile locale.