Compensaţiile pentru consumul gazelor naturale au fost majorate
https://www.ipn.md/ro/compensatiile-pentru-consumul-gazelor-naturale-au-fost-majorate-7967_964307.html
Peste 130 mii de familii vor beneficia de compensaţii pentru consumul gazelor naturale, majorate în medie cu 9%. Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, 11 aprilie, aceste majorări destinate consumatorilor casnici. Până la finele anului, suplimentarea compensaţiilor va costa bugetul de stat peste 3,5 mil. lei.
Compensarea costurilor pentru consumul de gaze naturale a fost stabilit de Parlament în iulie trecut după majorarea tarifului la gazele naturale până la 160 USD pentru o mie de metri cubi.
Legea cu privire la măsurile de protecţie socială a populaţiei prevedea compensarea din bugetul de stat a cheltuielilor la gazele naturale pentru un consum lunar de gaze naturale în volum de până la 30 metri cubi pe lună pentru o locuinţă.
Cuantumul cheltuielilor compensate se calculează în mărime de 50% din diferenţa dintre mărimea tarifului nou-stabilit la gazele naturale şi mărimea tarifului vechi, inclusiv TVA (5%), înmulţită la volumul gazelor naturale consumate efectiv în limita de 30 metri cubi inclusiv. Sunt compensate doar cheltuielile consumatorilor casnici care au încheiat contracte de furnizare a gazelor naturale de către întreprinderile de distribuţie a gazelor, cu indicarea în conturile persoane ale consumatorilor a mărimii sumelor spre compensare pentru plata gazelor livrate.
În anul curent, după majorarea până la 170 USD a tarifului la gazele naturale, consumatorii casnici cu un consum lunar de până la 30 metri cubi (inclusiv) achită un tarif de 2406 lei/1000 m. c., iar pentru un consum de peste 30 metri cubi, precum şi pentru alţi consumatori finali, tariful este de 3022 lei.