logo

Compensații de până la 1,5 mln lei pentru consumatorii non-casnici de gaze


https://www.ipn.md/ro/compensatii-de-pana-la-15-mln-lei-pentru-consumatorii-non-casnici-de-gaze-7967_1088585.html

Consumatorii non-casnici cu un consum sporit de gaze în procesul de producție vor beneficia de compensații pentru perioada ianuarie-martie 2022. Decizia a fost aprobată de către Comisia Situații Excepționale. Compensația va constitui 100% din diferența în urma majorării prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale, dar nu mai mult de 1,5 milioane de lei per consumator, transmite IPN.

Din suma compensată se va exclude compensarea pentru primii 500 de metri cubi consumați lunar, pentru care a fost deja efectuată compensarea conform dispoziției CSE din 1 februarie.

Compensațiile vor fi oferite consumatorilor non-casnici care fac procurări de la furnizorii de gaze naturale și activează în domenii ca: cultivarea legumelor, rădăcinoaselor și a tuberculilor; creșterea păsărilor; prelucrarea și conservarea fructelor și a legumelor; fabricarea produselor lactate și a brânzeturilor; fabricarea produselor de morărit, fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor. E vorba și de producătorii de covoare; articole de îmbrăcăminte și încălțăminte, cei care fabrică articole de voiaj şi marochinărie; sticlă şi articolele din sticlă; cei implicați în fabricarea materialelor de construcţii din argilă.

Pentru a beneficia de compensare, consumatorii non-casnici vor depune cerere prin intermediul portalului www.servicii.fisc.md. Portalul va conține o secțiune dedicată pentru completarea solicitării.