logo

Compensații de până la 10 mii de lei pentru patentarii care trec la activitate independentă


https://www.ipn.md/ro/compensatii-de-pana-la-10-mii-de-lei-pentru-7967_1097873.html

Statul va acorda compensații de până la 10 mii de lei pentru titularii de patentă care trec la activitate independentă. Banii urmează să fie oferiți pentru procurarea aparatelor de casă și amenajarea locului de muncă. Un regulament în acest sens a fost aprobat miercuri de Guvern la propunerea Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, transmite IPN.

„Tranziția titularilor de patentă pentru desfășurarea comerțului cu amănuntul către regimul de activitate independentă implică anumite cerințe, în special utilizarea aparatului de casă, care are anumite costuri. Prin această măsură de sprijin se reduc barierele financiare și încurajăm titularii de patentă să se conformeze cerințelor fiscale, îmbunătățind prin aceasta calitatea serviciilor oferite de aceștia, creând un mediu de afaceri mai competitiv și prielnic antreprenorilor, precum și diminuând instrumentele sau posibilitățile de evaziune fiscală”, a declarat Viorel Garaz, secretar de stat la MDED.

Potrivit documentului, cererile pentru solicitarea compensațiilor pot fi depuse până la data de 31 august 2023, în format online pe pagina www.oda.md sau la subdiviziunile teritoriale ale Serviciului Fiscal de Stat. Compensațiile se vor acorda în termen de 30 de zile de la acceptarea cererii pentru cheltuielile suportate începând cu 1 ianuarie 2023.

Cei care trec la regimul fiscal de activitate independentă o pot face prin procurarea caselor de marcat și control și depunerea cererii la subdiviziunea Serviciului Fiscal de Stat, în baza buletinului de identitate sau online prin intermediul portaluluiwww.sfs.md, cu aplicarea semnăturii electronice. După care, solicitanții vor fi înregistrați în sistemul fiscal și vor putea beneficia de compensarea cheltuielilor pentru reutilarea locului de muncă.

Măsura vine în contextul în care din 1 iulie activitatea în baza patentei de întreprinzător nu va mai fi admisă. La data de 31 decembrie 2022, la Serviciul Fiscal de Stat erau înregistrați 4 800 de titulari ai patentei pentru desfășurarea comerțului cu amănuntul.