logo

Compania Teleradio-Moldova ar putea inaugura 2 canale de televiziune: TV Moldova Internaţional şi Moldova 2


https://www.ipn.md/ro/compania-teleradio-moldova-ar-putea-inaugura-2-canale-de-televiziune-tv-moldova--7967_958374.html

Compania Teleradio-Moldova (TRM) ar putea inaugura canalele publice de televiziune Moldova 2 şi TV Moldova Internaţional. Consiliul de Observatori a TRM a aprobat vineri, 17 martie, decizia Consiliului de Administraţie al Companiei privind inaugurarea celor 2 canale, transmite Info-Prim Neo. Ilie Teleşcu, preşedintele Companiei, a declarat că deja a fost creată redacţia TV Moldova Internaţional şi că în prezent se poartă negocieri cu o companie din Turcia referitor la satelitul care va transmite mesajul. Potrivit lui Teleşcu, dacă se va ajunge la o înşţelegere cu compania respectivă, programul va putea fi recepţionat de la Islanda până la Vladivostok, iar la sud până la Israel. Pentru început este prevăzută difuzarea unui program de 3 ore zilnic. În ceea ce priveşte postul de televiziune M2, Teleşcu a spus că s-au purtat negocieri cu Guvernul „şi poate apărea o posibilă finanţare în acest sens”. El a solicitat acordul CO pentru crearea unui grup de lucru care să înceapă realizarea etapizată a acestui proiect de intenţii. Victor Osipov, membru al CO, a întrebat dacă nu ar fi mai bine, ca în condiţiile actuale de criză financiară, să nu se concentreze asupra unor proiecte, pe care le-a numit „ nebuloase”, cum ar fi crearea postului M2, ci asupra acoperirii programului de emisie a M1, realizării unor emisiuni calitative, pregătirii cadrelor calificate, etc. Preşedintele TRM a răspuns că trebuie de întreprins toate aceste acţiuni în paralel, pentru că doar astfel se acumulează experienţa. Tot azi CO a aprobat decizia Consiliului de Administraţie al Companiei de a inaugura posturi de corespondenţi ai TRM la Bruxelle, Bucureşti şi Moscova, dar cu condiţia evaluării posibilităţii de a crea astfel de posturi şi în alte capitale.