logo

Compania românească Leonardo se extinde în R. Moldova


https://www.ipn.md/ro/compania-romaneasca-leonardo-se-extinde-in-r-moldova-7966_961849.html

Compania Leonardo a anunţat că îşi va extinde reţeaua de magazine pe alte pieţe din estul Europei, principalele ţări vizate fiind R. Moldova, Ucraina şi Turcia, după ce a deschis primele magazine în Ungaria şi Bulgaria, scrie Ziarul Financiar. "În acest moment analizăm aceste pieţe, iar în momentul în care vom găsi locaţii care să fie conforme cu standardele noastre, vom deschide noi magazine în oricare din aceste ţări. Având deja experienţa din Ungaria, unde avem 31 de magazine, şi din Bulgaria, unde avem două magazine, estimăm că vom reuşi să concretizăm şi noile proiecte de extindere", a declarat Graţian Ivan, director comercial al Leonardo. Reprezentanţii companiei estimează de asemenea că până la sfârşitul anului vor mai fi deschise alte cinci magazine în Ungaria şi unul în Bulgaria. Conducerea companiei estimează pentru acest an o cifră de afaceri de peste 74 mln euro în România, valoarea reprezentând o creştere de peste 30% comparativ cu anul trecut. Grupul de firme Leonardo include Leonardo SRL, Leonardo Hungary KFT şi firma Leonardo Design - producătoare de mobilier comercial şi amenajări interioare. Leonardo SRL şi Leonardo Hungary KFT realizează 99% din vânzările grupului. Grupul a încheiat anul financiar 2005 cu o cifră de vânzări de 57 mln euro în România şi 9 mln euro în Ungaria. De asemenea, compania a înregistrat în România un profit net de 2,5 mln euro. Prin magazinele din reţeaua Leonardo se comercializează articole de încălţăminte, dar şi accesorii - poşete, curele, portmonee, sacoşe, ciorapi, umbrele, produse de întreţinere pentru încălţăminte.