logo

Compania “Glorinal”, un exemplu în care procuratura continuă practica anterioară de exercitare a presiunii asupra mediului de afaceri prin urmăriri penale în cazul relațiilor civile


https://www.ipn.md/ro/compania-glorinal-un-exemplu-in-care-procuratura-continua-practica-7542_1079305.html

Ex-directorul SRL “ Glorinal” Vasile Chirică și avocatul Valeriu Pleșca  prezintă conferința de presă întitulată: „Compania “Glorinal”,  un exemplu în care procuratura continuă practica anterioară de exercitare a presiunii asupra mediului de afaceri prin urmăriri penale în cazul relațiilor civile.”

 

1. Prezentarea tematiciii conferinței: avocatul Valeriu Pleșca.

2. Relatarea despre activitatea SRL “Glorinal” în domeniul construcțiilor imobilelor, litigiile civile cu anumiți investitori, procedura de insolvabilitate, fapte pentru care ex-administratorul SRL “Glorinal” Vasile Chirică, dar și mai mulți foști angajați ai SRL “Glorinal” sunt urmăriți penal.
 

Prezentare: fondatorul, asociatul și ex-administratorul SRL “Glorinal” Vasile Chirică.

2.1.Gestionez SRL „Glorinal”, în calitate de administrator din anul 1998, de când a fost fondată și înregistrată societatea. Am fost fondator al numitei societăți cu cota de participațiune de 95%.

2.2. Pot să specific că în perioada activității, SRL “Glorinal” a construit, comercializat și dat în exploatare peste 3000 apartamente în mun.Chișinău.

2.3. Am construit case individuale. De exemplu, în s. Cotul Morii r-nul Hâncești, dată fiind inundația din anul 2010 am construit 200 de case din cele 600, construcția fiind finanțată de Guvernul Republicii Moldova.

2.4. Am construit numeroase obecte sociale. Aș exemplifica  aici: Universitatea de Educați Fizică și Sport, Ambasadă Republicii Belarus în Moldova, Mănăstirea Curchi, Biserica Sfântul Petru și Pavel a Mitropoliei Basarabiei și multe altele.

2.5. Pretenții la calitatea construcțiilor, termenii de executare a lucrărilor și darea în exploatare a construcției nu am avut de la nimeni niciodată până nu m-am pomenit în litigiul cu frații Vladimir și Oleg Nemțanu.

2.6. În anul 2007, când am finalizat lucrările la obiectul Universitatea de Educație Fizică și Sport am fost decorat cu Ordinul Gloria Muncii.

2.7. În anul 2008, când am finalizat prima etapă de reconstrucție a Mănăstirii Curchi am fost decorat cu Ordinul Republicii.

2.8. La începutul crizei economice din anul 2008, noi eram o companie cu dezvoltare dinamică și cu mari planuri de viitor, având aproape 1000 de angajați, patru complexe locative mari în lucru, două complexe locative cu proiect și autorizație de construcție și două complexe la etapa de proiectare. Mai lucram și la alte lucrări de antrepriză. Însă, în anul 2012 am simțit insuficiență de mijloace cirulante întrucât vânzările de apartamente scădeau. Pentru lucrările de la mănăstirea Curchi  au rămas încă din 2009 – 25 mln. lei neachitați de către beneficiar.

2.9. Analizând situația, am hotărât:

I. Să ne axăm pe finalizarea proiectelor deja începute și pe lucrările de antrepriză;

II. Să nu începem proiecte investiționale noi;

III. Creditul de la  BC „Moldova Agroindbank” să-l achităm prin vânzarea unor active ale companiei;

IV. Unele proiecte începute să le finlaizăm în parteneriat cu alte companii. Altele, cum ar fi complexele locative din str. Calea Orheiului și cel din str. valea Trandafirilor – să le finalizăm cu forțe proprii.

2.10. Complexul locativ din str. Valea Trandafirilor ce se referă la partea locativă l-am finalizat în anul 2012, iar la parcarea cu 3 nivele am stopat lucrările, având gradul de execuție la nivel de 80%.

2.11. Complexul din str. Calea Orheiului l-am finalizat în proporție de 100% în partea locativă în prima jumătate a anului 2015 și până în luna iunie 2016 am transmis toate 215 apartamente în posesie și folosință clienților. Recepția finală pentru 3 blocuri a fost semnată în anul 2017, dar blocurile 4 și 5 au rămas fără recepție finală din cauza că suprafețele de la parter nu erau finalizate, fiind în litigiu cu frații Nemțanu.

2.12. Din suma de 65 mln lei, creditată de la BC Moldova Agroindbank am rambursat 26 mln., rămânând 39 mln.

2.13. Referindu-mă la frații Vladimir și Oleg Nemțanu, de la care au pornit litigiile, inclusiv cu investitori în cele 68 de apartamente din str. Calea Orheiului ipotecate BC Moldova Agroindbank, relatez că, în anul 2011, aveam încheiate cu ei contracte de investire în complexul locativ din str. Valea Trandafirilor, în partea care se referă la parcarea în 3 nivele și în complexul din str. Calea Orheiului - la parterul și demisolul blocurilor 4 și 5, investind în total 885 000 euro.

2.14. În anul 2013 suprafețele din str. Valea Trandafirilor le-au fost transmise în posesie și folosință cu gradul de finalizare contractat.

2.15. Numiții, au executat în anul 2013 și 2014 proiectul de de disign interior și exterior, făcând modificări în proiectul inițial, au executat lucrări ce nu erau parte a contractului de investiție în proporție de 50%, însă, la începutul anului 2015, au stopat lucrările și au dispărut.

2.16. În anul 2014, când noi finalizam lucrările la complexul de pe str. Calea Orheiului și ne ocupam de rețelele exterioare și amenajarea teritoriului, frații Nemțanu au solicitat modificări în proiect în partea de arhitectură, în partea ce ține de alimentarea cu energie electrică și modificarea gradului de finisare a încăperilor, obligându-se să finanțeze aceste modificări.

2.17. Noi ne-am onorat toate obligațiunile, am executat lucrările conform proiectului modificat și în primăvara anului 2015 le-am propus spre transmitere aceste suprafețe. Însă, ei au dispărut și de de data aceasta fără nici o explicație.

2.18. Au lipsit 2 ani pentru ca să apară în aprilie 2017 cu cererea de reziliere a contractelor de investiție și restituirea investiției timp de 7 zile.

2.19. În luna mai 2017, frații Nemțanu au depus cerere în instanța de judecată, solicitând întoarcerea investițiilor, cu calcularea penalităților, în total  în sumă de 1 300 000 euro.

2.20.  Judecătoria Buiucani a emis încheierea de aplicare a sechestrului pe activele SRL “Glorinal” în sumă de 885 000 euro.

2.21. Însă, executorul judecătoresc Vitalie Guțu a aplicat sechestrul pe toate activele companiei, care la acel moment se estimau la 276 milioane lei, blocând total activitatea întreprinderii.

2.22. Implicit, am ajuns în situația când nu mai puteam vinde active pentru achitarea creditului fără acordul fraților Nemțanu.

2.23. În continuare, frații Nemțanu au refuzat toate propunerile noastre de a rezolva situația. Din această perioadă consider că a început atacul rider asupra SRL „Glorinal”.

2.24. În vara anului 2017, noi am găsit o companie de construcție reprezentanții căreia erau de acord să cumpere active de la noi.

2.25. Cu banii primiți de la această tranzacție noi puteam să achităm în proporție de 100% suma datorată către Moldova Agroindbank și investiția fraților Nemțanu. Banca a fost de acord, însă ultimii au refuzat să elibereze de sechestre activele respective și tranzacția a eșuat.

2.26. Prin urmare, date fiind aceste acțiuni, am fost aduși la situația de a nu putea da în exploatare o parte în număr de 54 de apartamentele din strada Calea Orheiului, asta deși acestea au fost finalizate și transmise în posesie locatarilor, unde aceștia locuiesc până în prezent.

2.27. În noiembrie 2017 și octombrie 2018 frații Nemțanu au depus două cereri de intentare a procesului de insolvabilitate, care au fost respinse de instanțele de judecată.

2.28. Înțelegând că frații nu vor accepta nici o tranzacție de vânzare a activelor, un grup de creditori de la complexul locativ din str. Calea Orheiului, au propus să mergem în procedură de insolvabilitate cu numirea unui administrator competent, cu experiență și neimplicat anterior în conflict.

2.29. A fost depusă cererea în instanța de judecată și la 28 octombrie 2019 a fost admisă.

2.30. Administratorul Ruslan Vasiliev a pregătit în termeni legali tabelul definitiv al creditorilor, fiind petrecută și prima ședință de validare a creanțelor.

2.31. Se pare că frații Nemțanu prin reprezentanții și susținătorii lor, nu au fost de acord cu faptul ca în termen scurt, în procedură obișnuită de insolvabilitate se vor rezolva problemele ce țin de creanțe și compania va reveni  la activitatea normală.

2.32. Drept rezultat al unor acțiuni concertate, prin pornirea urmăririi penale în privința lui Ruslan Vasiliev în ianuarie 2020, fapt confirmt prin scrisoarea procurorului Sergiu Petrușca, în iulie 2020 a fost numit un alt administrator – Ion Popa.

2.33. Paralel, în privința mea și a altor 7 angajația ai SRL Glorinal, au fost deschise dosare penale, au urmat arestări și alte acțiuni ale Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, au fost formate grupuri întregi de investigații conduse de procurorul Sergiu Petrușca ca să instrumenteze din relații civile dosare penale, ca să mă invinuiască de escrocherie, acțiuni care nu au rezolvat în nici un mod situația investitorilor în apartamentele de pe str. Calea Orheiului. Subiectul cu cele 68 de apartamente de pe str. Calea Orheiului gajate băncii a fost exploatat de procurori în cadrul așa-numitei urmăriri penale.

2.34. De fapt,  miza a fost și rămâne a fi - înlăturarea mea pentru a fi preluate, în procedură de inslovabilitate la preț derizoriu sau prin tranzacții dubioase, bunurilor imobile ale SRL „Glorinal” cum ar fi: hectare de teren  și multiple construcții în mun. Chișinău.

2.35. Despre acțiunile Procuraturii în privința subsemnatului și a unor angajați ai SRL „Glorinal” va vorbi în detalii avocatul Valeriu Pleșca.

2.36. În final, vreau să spun ca să știe toată lumea, compania „Glorinal”, acum în procedură de insolvabilitate, are active suficiente pentru a achita absolut toți creditorii. În anul 2017, noi am avut cumpărători la majoritatea activelor și am putut să achităm crreditorii fără a merge în insolvabilitate.

2.37. Doresc să vă declar cu toată responsabilitatea că, chiar după intentarea procedurii de insolvabilitate, dacă nu era pornită urmărirea penală în privința lui Ruslan Vasiliev și acesta rămânea administrator al procedurii de insolvabilitate, toți creditorii erau deja achitați și compania revenea la activitatea normală.

3. Urmărirea penală a administratorului SRL „Glorinal” și angajați ai companiei în baza unor litigii civile, pe cauze penale pornite repetat pe aceleași fapte, prin rețineri și arestări neîntemeiate, prin tratament inuman și degradant.

Prezentare: avocatul Valeriu Pleșca

3.1.Urmărirea penală în privința factorilor de decizie ai SRL Glorinal a fost pornită la 02 iunie 2017, pentru fapte de dobândirea prin escrocherie a bunurilor altei persoane, conform art.190 alin.(2), lit.c) Cod penal,  fiind identificabil – administratorul Vasile CHIRICA, dar și contabilul șef al numitei întrepinderi.

3.2. La 3 septembrie 2020  a fost pornită urmărirea penală într-o altă cauză penală pe aceleași fapte, precum cele care au fost indicate în ordonanța din 02 iunie 2017. Ambele se referă la: încheierea contractelor de investiții de către SRL „Glorinal” prin administratorul și angajații acestei companii cu investitorii privind construcția apartamentelor, spațiilor comerciale și parcărilor din complexul locativ amplasat în mun. Chișinău, str. Calea Orheiului 113/1, primirea mijloacelor bănești în temeiul acestor contracte de investiții în construcție, procedura autentificării și înregistrării contractelor și ipotecarea de către SRL „Glorinal” a acestor apartamente în temeiul unor contracte de credit și ipotecă încheiate cu BC „Moldova-Agroindbank” SA.  Doar că, de această dată, aceleași fapte incriminate lui Vasile Chirică și angajaților SRL „Glorinal” i s-a atribuit o altă calificare, și anume - abuzul în serviciu,  infracțiune prevăzute de art. 335 alin.(3) și 335/1 alin.(2)  Cod penal.

 3.3. Prin actele emise de pornire a urmăririi penale, are loc o repetare a procedurilor penale, care au la bază fapte identice referitor la persoanele învinuite, descriu același comportament din partea aceloraşi persoane cu aceeaşi ocazie.

3.4. Deci, Vasile Chirică și angajații SRL „Glorinal” sunt urmăriți de mai multe ori pentru aceeași faptă, fiind încălcat art. 22 C. pr. pen. al RM și art. 4 din Protocolul nr. 7 la CEDO, principiul non bis in idem”.

3.5. Se pare că învinuirea repetată în 2020 pentru aceeași faptă ca și în 2017 a fost făcută mai mult pentru justificarea reținerii și arestării acestora.

3.6. Este importnt că lui Vasile Chirică i s-a  atribuit calificativul - comiterea infracțiunii de către un grup criminal organizat, organizat cu propriii angajați din cadrul SRL „Glorinal” a căror atribuții erau stabilite prin contracte individuale de muncă, fișa postului, și alte acte interne ale societății care le reglementează activitatea.

3.7. Și dacă aplicăm această regulă în privința altor persoane care practică activitatea de antreprenriat atunci, dacă agentul economic are doi sau mai mulți angajați, ar putea fi pasibili de comiterea unor pretinse infracțiuni de un grup criminal organizat, iar Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale se va ocupa de acest caz.

3.8. Presupun că totuși nu în acest sens a fost adoptata în anul 2016 noua lege cu privire la procuratură la 25.02.2016 și legea cu privire la procuraturile specializate din 07.07.2016, adăugate articole în Codul de procedură penală, art 270/1 și 270/2 Cod de procedură penală, prin care au fost instituite, stabilindu-se atribuțiile Procuraturii Anticorupție și Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, or în speță aceste competențe au fost aduse la absurd.

3.9. Este important să menționez aici că competența de conducere  urmăririi penale de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, în prezenta cauză, inclusiv conducerea grupului de urmărire penală de către procurorul din cadrul acestei procuraturi, dl. Sergiu Petrușca  a fost stabilită chiar de Procurorul General, dl.Alexandru Stoianoglo.

3.10. Atenție, printre membrii acestui grup criminal organizat se află contabile, femei în vârstă de aproximativ 60 ani care nu aveau efectiv atrbuții de încasare a mijloacelor bănești de la investirea în construcția apartamentelor.

3.11. Țin să remarc că în speță, ex-administratorului SRL „Glorinal” și angajaților li s-a indicat necontabilizarea mijloacelor bănești din achitările în baza contractelor de investiții în construcția apartamentelor pe str. Calea orheiului 113/1, mun.Chișinău, doar în baza la anumite documentele primare de evidență contabilă cum ar fi: unele dispoziții de încasare a numerarului, și rulajul contului, fără a analiza integral datele evidenței contabile, fără a analiza registrele de casă, fără a vedea și analiza banii din casa întreprinderii și respectiv sumele real încasate. Nu s-a luat în considerație nici rapoartele de control fiscal ale Serviciului Fiscal. Nu a fost efectuată o expertiză economico-financiară, obligatorie în acest caz pentru a se vedea starea reală a lucrurilor în evidența contabilă cu referire la încasarea și valorificarea mijloacelor bănești de la investițiile în construcția apartamentelor. Prin urmare, s-au făcut constatări dubioase în baza unei investigații superficiale.

3.12. Oricum, faptele relatate în ordonanțele prenotate de pornire a urmăririi penale, dar și în cele de înaintare a învinuirii constituie obiect al litigiilor civile aflate pe rolul instanțelor de judecată, inclusiv ale procedurii de insolvabilitate intentate de Judecătoria Chișinău sediul Central la 28 octombrie 2019 (dosarul nr. 2i-415/19).

3.13. Iar în acest sens, potrivit art. 1 protocolul 4 adițional al Convenției Europene a Drepturilor Omului, nimeni nu poate fi privat de libertatea sa pentru singurul motiv că nu este în măsură să execute o obligație contractuală.

3.14. Totuși, după o perioadă lungă de inacțiuni, peste mai mult de 3 ani de la pornirea urmăririi penale, în cauza penală de bază din 2017, la 07.09.2020, Vasile Chirică și alți șapte angajați ai SRL “Glorinal”  au fost reținuți, indicându-se în ordonanța de reținere întocmită de procurorul Sergiu Petrușca, că ar exista  temeiuri rezonabile de a presupune că se va sustrage de la urmărirea penală, va împiedica aflarea adevărului sau va săvârși alte infracțiuni.

3.15. La 08 septembrie 2020, procurorul Sergiu Petrușca i-a înaintat învinuirea lui Vasile Chirică, adresându-se în aceeași zi cu demers în Judecătoria Chișinău (sediul Ciocana) privind aplicarea măsurii preventive sub formă de arest pe un termen de 30 zile. Demersul a fost admis prin  încheierea judecătoriei Chișinău (sediul Ciocana) din 09 septembrie 2020, dispunându-se arestarea pentru30 zile.

3.16. Arestul  preventiv a fost prelungit la demersul aceluiaș procuror, până la 19 octombrie 2020, când prin decizia Colegiului Penal al Curții de Apel Chișinău a fost înlocuit cu – arestul la domiciliu.

3.17. Și arestul la domiciliu a fost prelungită până la 17 decembrie 2020, tot la demersul și recursul procurorului Sergiu Petrușca.

3.18. Motivele stereotipe și repetitive invocate de procurorul Sergiu Petrușca în demersurile sale, au fost că: în anul 2020 Vasile Chirică putea să se ascundă de la prezența la organul de urmărire penală pe cauza penală pornită în 2017, asta deși nu s-a ascuns din 2017 până în 2020 și s-a prezentat de fiecare dată când a fost citat sau pur și simplu chemat de reprezentantul organului de urmărire penală; să împiedice stabilirea adevărului în procesul penal sau să influențeze mersul urmăririi penale în vederea tărăgănării și examinării juste a cazului, pe un dosar tărăgănat fără concursul său, în mare parte de procuror, din anul 2017 până în anul 2020, de asemenea necesitatea efectuării acțiunilor de urmărire penală apărută după mai bine de 3 ani de inacțiuni ale procurorilor.

3.19. Pe parcursul întregii perioade de detenție în Penitenciarul nr.13, de la 09 septembrie 2020 - până la 19 octombrie 2020, nici procurorul Sergiu Petrușca, nici un alt procuror sau ofițer de urmărire penală nu a efectuat nici o acțiune de urmărire penală cu participarea lui Chirică Vasile și se pare că nici cu participarea altor angajați ai societății. Efectiv, nu a fost chemat la procuror sau ofițer de urmărire penală și nici unul din ei nu a venit la el în Penitenciarul nr.13, unde era deținut și nici la domiciliu, unde ulterior a stat arestat.

3.20. La demersurile procurorului Sergiu Petrușca,  Vasile Chircă fost deținut în condiții inumane și degradante în Penitenciarul nr.13 din mun. Chișinău, fiindu-i încălcat dreptul de a nu fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante, garantat prin art. 3 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, fiindu-i cauzate suferințe fizice și psihice.

3.21. În aceste condiții au stat arestate și doamnele angajate ale societății, inclusiv cele cu vârstă înaintată.

3.22. Detenția lui Vasile Chirică în condiții inumane și degradante în Penitenciarul nr.13 din mun. Chișinău a fost dispusă și prelungită fără nici un scop procesual vizibil, doar pentru a-l ține închis.

3.23. Astfel, au fost încălcate și prevederile art. 10 alin. (3) din Codul de procedură penală, care prevede că: în desfăşurarea procesului penal, nimeni nu poate fi supus la tortură sau la tratamente cu cruzime, inumane ori degradante, nimeni nu poate fi deţinut în condiţii umilitoare…  

3.24. În rezultaul detenției lui Vasile Chirică în Penitenciarul nr.13 din mun. Chișinău, în condiții inumane și degradante, limitările la care a fost expus în aceste condiții, plus presiunile psihologice la care a fost supus, starea sănătății sale s-a înrăutățit, iar la 26 decembrie 2020 a fost internat de urgența la IMSP Institutul de Medicină Urgentă, fiindu-i stabilită diagnoza de boală cerebrovasculară acută. Atac ischemic tranzitor  în bazinul vertebro-medular cu sindorm vestibuloatactic și cefalgic pronunțat.

3.25. Anume când  ajuns în această stare, sub influența medicamentelor, în salonul spitalului, Vasile Chirică a fost trezit, și i s-a solicitat să dea declarații, în mod umilitor și în încălcarea dreptului la ocrotirea sănătății, a  securitatății  vieţii personale, integritate fizică, psihică şi morală și încălcarea dreptului la apărare.

3.26. Situația în speță continuă să evolueze. Or, Procurtura pentru Combaterea Criminalității Organizate, în persoana procurorului Sergiu Petrușca, pornește urmărirea penală pe multiple cauze penale în privința lui Chirică Vasile și angajaților SRL „Glorinal” . De data aceaasta pentru că ar fi vândut anumite apartamente unor persoane la preț mai mic, acestea din urmă l-au vândut ulterior la preț mai mare, că persoanele au fost rude cu angajații societății, iar prin aceste acțiuni administratorul, fondatorul și asociatul cu cota parte de 95 % din capitalul social a cauzat prejudicii societății sale în proporții deosebit de mari, adică ar fi sustras bani din veniturile care urmau să-i revenă lui, sau mai simplu, ar fi delapidat de la sine.

3.27. În final, aș dori să remarc că Vasile Chirică a solicitat la 15 ianuarie 2021 Procurorului General, dl. Alexandru Stoianoglo, admiterea recuzării procurorului PCCOCS, dl.Sergiu Petrușca și retragerea acestei cauze penale din conducerea urmăririi penale efectuată de Sergiu Petrușca cu transmiterea către alt procuror independent. A motivat că: procurorul Sergiu Petrușca, contrar prevederilor art. 51 alin. (3) Cod de procedură penală, nu ar fi independent la exercitarea atribuţiilor sale în acest proces penal și nu s-ar supune numai legii, dar ar fi direct interesat în numitul proces. De asemenea, a relatat că: în privința procurorului Sergiu Petrușca ar plana suspiciuni de implicare în acțiuni ilegale comise și anterior. Astfel, a făcut referire la informația publică, potrivit căreia, procurorul Sergiu Petrușca a emis, la 30 ianuarie 2019, 20 de ordonanțe privind interceptarea convorbirilor telefonice a reprezentanților opoziției, activiști civici, jurnaliști pe dosare penale indicate a fi fabricate.
https://anticoruptie.md/ro/stiri/procurorul-care-a-emis-ordonantele-de-interceptare-a-telefoanelor-reprezentantilor-opozitiei-propus-la-functia-de-judecator
https://cuvintul.md/22536/cum-au-motivat-procurorii-interceptarea-telefoanelor-reprezentantilor-opozitiei-in-perioada-electorala-din-2019/

3.28. Până în prezent, nu a primit un răspuns la cererea înaintată.

3.29 Urmează să vedem în final dacă procuratura va anunța despre expedierea dosarului pe “grupul criminal” în instanța de judecată, ce se va întâmpla cu SRL “Glorinal” în procedură de insolvabilitate și, mai cu seama, cu bunurile acestei companii pe care se pune un preț atât de mare.

Ex-directorul SRL “ Glorinal” Vasile Chirică și avocatul Valeriu Pleșca

 

_______

DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.