logo

Compania Glorinal învinuită de prejudicii de un sfert de milion aduse naturii


https://www.ipn.md/ro/compania-glorinal-invinuita-de-prejudicii-de-un-sfert-de-milion-7967_988870.html

Compania de construcţii „Glorinal” este învinuită de prejudicii aduse naturii în valoare de peste 230 de mii de lei prin defrişarea neautorizată a 37 de arbori din oraşul Vadul lui Vodă, pe un teren unde planifică construcţia unei clădiri, a declarat pentru Info-Prim Neo Ion Caliniuc, şef-adjunct al Direcţiei Inspectare Floră şi Faună de la Mişcarea Ecologistă din Moldova. Pe de altă parte, şeful Departamentului juridic al Companiei, Sergiu Găină, a declarat că nu „Glorinal” a defrişat copacii, ci persoane necunoscute. Potrivit lui Ion Caliniuc, terenul de 3,553 de hectare a fost cumpărat de către compania Glorinal în 2008 de la SA „Ecohidromaş”. De atunci, pe acest teren nu au fost efectuate lucrări de construcţie, iar tăierea arborilor a început acum două săptămâni. El afirmă că, ţinând cont de locaţia terenului, care se află în fâşia de protecţie a râului Nistru, defrişarea arborilor trebuie să fie autorizată de către organele de mediu. Ion Caliniuc a mai declarat că dacă într-un timp foarte scurt compania „Glorinal” nu va achita prejudiciul cauzat, Mişcarea Ecologistă o va acţiona în judecată, iar banii vor fi transferaţi la Fondul Ecologic Naţional. Sergiu Găină, şeful Departamentului juridic de la „Glorinal”, a declarat că întreprinderea a aflat despre tăierea copacilor de la Mişcarea Ecologistă. „Ne-am pomenit peste noapte că aceşti arbori au fost tăiaţi neautorizat de către persoane pe care nu le cunoaştem. De aceea, noi vom sesiza poliţia pentru a identifica cine a tăiat copacii”, a spus Sergiu Găină. El a precizat că în viitorul apropiat compania nu intenţionează să înceapă lucrări de construcţie pe acest teren.