Comisia tripartită s-a pronunţat împotriva noilor modalităţi de achitare a concediului medical
https://www.ipn.md/ro/comisia-tripartita-s-a-pronuntat-impotriva-noilor-modalitati-de-achitare-a-conce-7967_960065.html
Vicepremierul Valerian Cristea va solicita Guvernului, la cererea Comisiei tripartite Guvern-Sindicate-Patronat, să retragă din Parlament proiectul de modificare a Legii din iulie 2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale, care prevede noi modalităţi de achitare a concediului de boală al angajaţilor.
Membrii Comisiei tripartite au fost de acord că Guvernul ar trebui iniţial să instituie un mecanism de control asupra veridicităţii acordări buletinelor de boală şi apoi să revină la examinarea chestiunii despre noile modalităţi de achitare a concediului medical.
Vicepreşedintele Sindicatelor „Solidaritatea”, Ion Pârgaru, a declarat pentru Info-Prim Neo că şi sindicatele consideră incorect faptul neremunerării primei zile de concediu al angajatului şi achitarea de către patroni a următoarelor 7 zile. El a spus că statul ar trebui să instituie iniţial un mecanism de control, în cazul în care există suspiciuni reale că angajaţii, patronii sau medicii întreprind acţiuni ilegale în cazul buletinelor de boală.
Potrivit lui Pârgaru, scopul aceste hotărâri a fost de a diminua morbiditatea angajaţilor, datele Guvernului atestând că anul trecut cheltuielile Fondului social pentru achitarea concediilor de boală s-au majorat cu 40 la sută. Potrivit aceleiaşi surse, în cazul în care numărul buletinelor de boală a crescut datorită morbidităţii reale a angajaţilor, statul ar trebuie să se preocupe de modalităţi de îmbunătăţire a condiţiilor de muncă ale angajaţilor sau de alţi factor care influenţează starea de sănătate a acestora.
În cadrul şedinţei Comisiei tripartite s-a vehiculat informaţia că un număr mare de persoane tinere apte de muncă este plecat la munci peste hotare, iar majoritatea angajaţilor din economia naţională au în prezent peste 40 de ani, vârstă care justifică numărul sporit al concediilor medicale.
Reprezentantul Patronatelor, Igor Crapivca, a spus că în prezent, potrivit legislaţiei, patronii nu au dreptul să nu achite concediile medicale chiar dacă au suspiciuni privind veridicitatea buletinului. Un alt reprezentant al Patronatelor, Ion Axenti, a spus că noile modalităţi de achitare a concediilor de boală ascund, de fapt, noi taxe impuse agenţilor economic, fapt care îi va determina pe mulţi dintre aceştia să ascundă o parte din venituri şi să intre în economia tenebră, fapt pe care nu şi-l doreşte însă Guvernul. Această transpunere a unor cheltuieli de pe seama Bugetului asigurărilor sociale pe seama patronilor ar fi fost corectă dacă agenţilor economici le-ar fi fost redus impozitul la Fondul social, a mai spus Axenti.
Potrivit modificărilor operate săptămâna trecută de Guvern la Legea din iulie 2004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale, prima zi a concediului de boală al angajatului nu va fi achitată, angajatorul va fi obligat să remunereze următoarele 7 zile, şi doar restul concediului pe motiv de boală va fi achitat din Fondul social. Modificările operate de Guvern vizează şi stabilirea unei mărimi fixe a indemnizaţiei de boală de 75% din salariu. Pentru mame, în cazul concediului de maternitate, pentru bolnavii de cancer, tuberculoză şi HIV SIDA indemnizaţia va fi de 100 %.