logo

Comisia Europeană va acorda R. Moldova asistenţă pentru integrarea în economia mondială


https://www.ipn.md/ro/comisia-europeana-va-acorda-r-moldova-asistenta-pentru-integrarea-in-7965_959650.html

Comisia Europeană (CE) va acorda R. Moldova asistenţă pentru integrarea în structurile economice şi sociale europene. Acest lucru este prevăzut în proiectul „Asistenţă în implementarea Acordului de Parteneriat şi Cooperare şi Planului de Acţiuni RM-UE în cadrul Politicii Europene de Vecinătate”, lansat vineri, 2 iunie, la Chişinău. Şeful delegaţiei Comisiei Europene în RM, ambasadorul Cesare De Montis a declarat, în cadrul Conferinţei de lansare a proiectului, că în legislaţia moldovenească nu există nici un act care nu ar avea tangenţă cu Planul de Acţiuni RM-UE. Potrivit lui, pentru armonizarea legislaţiei RM la standardele comunitare este nevoie de capacităţi de coordonare. În acest sens, CE va oferi asistenţă în domeniul dezvoltării capacităţilor instituţionale şi îmbunătăţirii planurilor lor de lucru, precum şi pentru armonizarea legislaţiei la standardele europene. „Politica de vecinătate a UE, în care R. Moldova este pe deplin integrată, reprezintă principalul instrument de realizare a acestor obiective. Începând cu anul 2007, RM ar putea deveni vecin imediat al UE, de aceea ambele părţi sunt interesate să obţină rezultate bune”, a mai spus ambasadorul. În opinia spicherului Marian Lupu, o dimensiune specială şi foarte importantă în contextul Politicii de integrare europeană a RM este armonizarea legislaţiei, fără de care politicile statului nu pot fi aduse în concordanţă cu normele europene. Lupu a menţionat că s-a aşteptat la schimbări mai rapide în acest sens pe parcursul unui an de la aprobarea Planului de Acţiuni RM-UE şi consideră că tergiversarea realizării acestui document se datorează insuficienţei de experienţă practică şi capacităţilor profesionale în domeniu. „Proiectul finanţat de UE include asistenţă consultativă care are drept scop întărirea capacităţilor structurilor locale antrenate în procesul de implementare a Planului de Acţiuni RM-UE, ceea ce va contribui la impulsionarea realizării acestuia, dar şi la calitatea rezultatelor obţinute”, susţine Marian Lupu. Proiectul de asistenţă al Comisiei Europene va fi axat pe elaborarea politicii şi strategiei de armonizare a legislaţiei R. Moldova la normele şi standardele comunitare, consolidarea sistemului de monitorizare şi racordare a implementării prevederilor Planului de Acţiuni RM-UE, acordarea asistenţei în realizarea angajamentelor şi drepturilor de membru în OMC, dezvoltarea capacităţilor instituţionale implicate în realizarea Planului şi sensibilizarea opiniei publice privind acest document. Proiectul urmează să fie finalizat în iunie 2008 şi are un buget de 3,9 milioane euro. Planul de Acţiuni UE-RM în cadrul Politicii Europene de Vecinătate (PEV) a fost semnat la 25 februarie 2005 la Bruxelles. Implementarea acestui document politic care stabileşte obiectivele strategice ale cooperării dintre RM şi UE va contribui la îndeplinirea prevederilor Acordului de Parteneriat şi Cooperare (APC) şi va susţine obiectivul RM vizând integrarea în structurile economice şi sociale europene. Aderarea RM la Organizaţia Mondială a Comerţului, adoptarea Strategiei de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei (SCERS), precum şi aprobarea Planului de Acţiuni UE-Moldova sunt trei iniţiative majore ce determină cadrul reformelor menit să consolideze instituţiile democratice, să alinieze normele şi standardele naţionale la cele mai bune practici UE, să dezvolte infrastructura şi să creeze condiţiile necesare pentru creştere economică şi reducerea sărăciei. Începând cu 2007 PEV va fi susţinută de un nou instrument – Instrumentul European de Vecinătate şi Parteneriat care va simplifica procedurile de acordare a asistenţei şi va dezvolta capacitatea UE de a susţine cooperarea la hotarele sale, inclusiv prin susţinerea cooperării transfrontaliere şi transnaţionale dintre RM şi viitoarele state membre.