logo

Comisia Europeană acordă peste 60 de milioane de euro pentru reformarea justiţiei


https://www.ipn.md/ro/comisia-europeana-acorda-peste-60-de-milioane-de-euro-pentru-reformarea-justitie-7967_997617.html

Guvernul Republicii Moldova şi Comisia Europeană au semnat Acordul de finanţare a Programului de Suport a Reformei Sectorului Justiţiei. Moldova va primi 10 milioane de euro şi va beneficia de pregătirea sectorului pentru asimilarea asistenţei bugetare ulterioare în valoare de 52,2 milioane de euro, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Guvernului. În cadrul Programului vor fi finanţate 4 proiecte, cu o perioadă de 3 ani. Primul proiect prevede o finanţare de 2,8 milioane de euro pentru coordonarea reformei justiţiei şi implementării Strategiei de reformare a justiţiei. Al doilea proiect prevede o finanţare de 3 milioane de euro pentru sporirea eficienţei, responsabilităţii şi transparenţei instanţelor judecătoreşti în Republica Moldova. Cel de-al treilea proiect prevede finanţarea cu 2 milioane de euro a procesului prealabil judecăţii. Ultimul proiect prevede alocarea a 2 milioane euro pentru susţinerea sistemului de executare, probaţiune şi reabilitare în Moldova. Primul ministru Vlad Filat a menţionat că Programul de Suport Bugetar pentru sectorul de sănătate are drept scop finanţarea reformei în domeniul sănătăţii, în special implementarea Politicii naţionale de sănătate şi a acţiunilor prevăzute în Strategia de dezvoltare a sistemului de sănătate în perioada 2008-2017.Valoarea totală a programului este de 46,6 milioane de euro. În luna aprilie curent a fost debursată ultima tranşă, de 4,4 milioane de euro. Premierul s-a referit şi la debursarea ultimei tranşe în cadrul Asistenţei Macrofinanciare în valoare de 30 de milioane de euro, care are drept obiectiv suportul pentru balanţa de plaţi şi securizarea rezervelor de schimb valutar a Republicii Moldova, în scopul depăşirii consecinţelor crizei financiare. Această asistenţă reprezintă şi un sprijin complementar la sursele alocate de instituţiile financiare internaţionale şi donatori bilaterali pentru asistenţă la implementarea Programului de Stabilizare şi Relansare Economică a Republicii Moldova pentru anii 2009-2011. Bugetul total debursat în acest sens în perioada 2010 - 2012 este de 90 de milioane de euro.