logo

Comisia electorală de la Tiraspol a validat alegerile în Sovietul Suprem


https://www.ipn.md/ro/comisia-electorala-de-la-tiraspol-a-validat-alegerile-in-sovietul-suprem-7965_987110.html

Preşedintele Comisiei Electorale Centrale de la Tiraspol, Petru Denisenko, a declarat că alegerile pentru Sovietul Suprem au fost validate. La urne s-au prezentat 43% din alegători, în condiţiile unui prag minim de validare de 25%, transmite Info-Prim Neo cu referire la Olvia Pres. Cei mai mulţi alegători au fost la Râbniţa, Camenca, Grigoriopol şi Dubăsari. Potrivit lui Petru Denisenko, pe toată durata scrutinului, CEC de la Tiraspol nu a primit nicio sesizare privind încălcări sau erori electorale. Alegerile au fost validate în toate cele 43 de birouri de circumscripţie din regiune. Presa locală scrie că alegerile au fost monitorizate de jurnalişti, reprezentanţi ai societăţii civile din Federaţia Rusă, Ucraina, Republica Moldova, Franţa, Germania, ţările Baltice, dar şi reprezentanţi ai altor regiuni din spaţiul ex-sovietic precum Abhazia şi Osetia de Sud. Preşedintele autorităţii electorale de la Tiraspol a declarat pentru presă că rezultatele preliminare ale alegerilor vor fi anunţate luni, 13 decembrie, la ora 11.00.