Comisia economie, buget și finanțe a Parlamentului a avizat pozitiv amânarea cu un an, până la 1 iulie 2020, a termenului din care agenții economici vor fi obligați să elibereze factură fiscală în format electronic la efectuarea livrării impozabile în cadrul achizițiilor publice, transmite IPN.
Deputatul Igor Munteanu, președinte al comisiei, a spus în cadrul ședinței din 10 iulie că agenții economici nu sunt pregătiți să prezinte facturile fiscale în format electronic, iar intrarea în vigoare a legii la 1 iulie 2019, cum era stabilit, ar putea aduce daune mari bugetului național.
În aceeași ședință, comisia a dat aviz negativ unui proiect de lege care se referă la implementarea conceptului de „soluție individuală fiscală”. „Acest mecanism a fost deja implementat în Codul Fiscal prin introducerea altor acte normative, așa că această inițiativă legislativă este deja consumată”, a spus Igor Munteanu. Proiectul de lege a fost înaintat de Adrian Candu și fusese aprobat în prima lectură de Parlament.