Comisia de profil a ales trei candidaţi la funcţia de membru al CCA
https://www.ipn.md/ro/comisia-de-profil-a-ales-trei-candidati-la-functia-de-membru-al-cca-7967_1001416.html
Comisia cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media a ales trei membri pentru suplinirea funcţiilor vacante de membru al Consiliului Coordonator al Audiovizualului (CCA). Aceştia sunt Iurie Colesnic, Olga Barbălată şi Cristina Mâţu, a declarat pentru Info-Prim Neo membrul comisiei, Corina Fusu.
Iurie Colesnic a fost recomandat de către Uniunea Scriitorilor. Acesta are 57 de ani şi a fost redactor-şef şi director artistic la Studioul Animafilm, director al Centrului Muzeografic M. Kogălniceanu, director al editurii „Universitas”. Iurie Colesnic este membru al Uniunii scriitorilor din 1998, este membru-corespondent al Academiei Internaţionale de Cadre din Kiev.
Olga Barbălată are 33 de ani şi este lector la Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea Relaţii Internaţionale Ştiinţe Politice şi Administrative.
Cristina Mâţu are 26 de ani şi este şefa Secţiei relaţii publice şi mass-media la Departamentul Instituţiilor Penitenciare.
Asupra numirii celor 3 urmează să se pronunţe Parlamentul. Dacă vor acumula voturile necesare, îi vor înlocui în CCA pe Gheorghe Gorincioi, Corneliu Mihalache şi Ludmila Vasilache, ale căror mandate au expirat.
Mandatul noilor membri este de 6 ani.