Comisia de admitere la studii în România lucrează peste program
https://www.ipn.md/ro/comisia-de-admitere-la-studii-in-romania-lucreaza-peste-program-7967_991950.html
Comisia de admitere a studenţilor moldoveni la studii în România, din incinta fostului Consulat al României la Chişinău, pe strada Vlaicu Pârcălab, lucrează peste program.
Contactat de Info-Prim Neo, ataşatul de presă al Ambasadei României la Chişinău, George Scarlat, a declarat că persoanele delegate în comisia de admitere îşi crează singure programul, însă ieri (3 august) ziua de muncă a fost cu două ore mai lungă, până la ora 20.00, deoarece numărul de elevi e foarte mare. Există şanse mari ca şi în următoarele zile să se lucreze peste program.
Absolvenţii şi azi au făcut coadă la sediul fostului consulat încă de la ora 3 dimineaţă. Cei de faţă spun că sunt dispuşi să aştepte oricât ar fi nevoie pentru aşi depune dosarul.
Actele pot fi depuse la Chişinău până pe 7 august inclusiv, de la ora 09.30. Apoi comisia de admitere se va muta la Universitatea „Bogdan Petriceicu Haşdeu” din Cahul.