logo

Comisarul european pentru justiție, la Chișinău: UE urmărește cu atenție reformele


https://www.ipn.md/ro/comisarul-european-pentru-justitie-la-chisinau-ue-urmareste-cu-7967_1095556.html

Reforma justiției a fost și rămâne o prioritate pentru autoritățile Republicii Moldova și constituie o condiție esențială pentru dezvoltarea unei societăți democratice, a declarat ministra justiției, Veronica Mihailov-Moraru, în cadrul unei conferințe de presă la care a participat și comisarul european pentru justiție, Didier Reynders. Potrivit ministrei, creșterea încrederii și transparenței în justiție este foarte importantă în drumul spre UE, transmite IPN.

Veronica Mihailov-Moraru a remarcat că integritatea actorilor din sector este o preocupare-cheie, iar atingerea unor rezultate poate avea loc doar prin promovarea unor măsuri complexe. „Instanțele să examineze mai operativ și calitativ cauzele judiciare, astfel încât să ajungem mai rapid la o finalitate, iar infractorii să fie pedepsiți. Vom continua procesul anevoios de monitorizare și digitalizare a proceselor din domeniul justiției pentru asigurarea unui sistem de justiție corect și independent, așa cum este prevăzut și în strategia sectorului dat”, a mai spus ministra justitiei.

Veronica Mihailov-Moraru a remarcat necesitatea promovării politicilor în domeniul spălării banilor, necesitatea de consolidare a capacităților administrative în sistem și de dezvoltare a sistemelor informaționale inclusiv în sectorul justiției.

Ministra a subliniat că acum, mai mult ca oricând, calitatea justiției constituie un element asumat de Republica Moldova în procesul de integrare europeană. „Noi vom depune toată diligența pentru a corespunde așteptărilor și a furniza rezultate deoarece modul în care este înfăptuită justiția influențează în mod direct mecanismul de funcționare a societății, dezvoltarea economică și securitatea justiției”, a adăugat ministra justiției, Veronica Mihailov-Moraru.

Comisarul european pentru justiție, Didier Reynders, a menționat în cadrul aceleiași conferințe de presă că UE urmărește cu atenție reformele care se fac în justiția moldovenească. „Noi vom urmări implementarea prevetting-ului și dezoliharhizarea, recomandările Comisiei de la Veneția înainte ca reforma să fie adoptată de Parlament. Principală e calitatea, nu viteza. Va fi un an foarte greu și aștept cu nerăbdare să văd care va fi rezultatul reformelor. Comisia va sprijini acest proces. Eu salut implementarea de către Republica Moldova a recomandărilor expediate de Comisia de la Veneția și încurajez Moldova să implementeze toate recomandările Comisiei”, a menționat oficialul european.

Didier Reynders a dat asigurări că viitorul Moldovei este în UE, dar acest lucru implică multă muncă. „Am avut o bună colaborare și am menționat că, odată și odată, noi toți vom face parte din familia europeană”, a mai spus comisarul european.

Cât privește războiul din Ucraina, Didier Reynders a încurajat Republica Moldova să se alinieze noului grup de dialog lansat de Ucraina, Olanda și Curtea Internațională Penală pentru a colecta probe cu privire la crimele de război care au loc în Ucraina, astfel ca statul agresor să răspundă pentru acestea.