logo

Comisarul De Gucht vine în Moldova pentru a deschide negocieri privind comerciale


https://www.ipn.md/ro/comisarul-de-gucht-vine-in-moldova-pentru-a-deschide-negocieri-privind-comercial-7965_996067.html

Comisarul Uniunii Europene pentru comerţ, Karel De Gucht, va vizita Moldova la 27 februarie, pentru a lansa negocierile privind zona de liber schimb, aprofundat şi cuprinzător între UE şi Republica Moldova. Vizita comisarului are loc înaintea primelor runde de negocieri programate la 19-23 martie, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de emis de Comisia Europeană. Alături de preşedintele în exerciţiu Marian Lupu şi prim-ministrul Vlad Filat, comisarul De Gucht va lansa negocierile privind zona de liber schimb şi va confirma parametrii care vor încadra activitatea negociatorilor principali. „Zona de liber schimb va fi un mijloc esenţial de promovare a legăturilor comerciale şi economice ale Moldovei cu UE”, a declarat comisarul De Gucht. „Sunt convins că aceste negocieri vor avansa rapid şi vor deschide calea unor relaţii economice mai strânse cu UE. Deschiderea negocierilor confirmă angajamentul UE faţă de aprofundarea treptată a integrării economice şi asocierii politice cu partenerii noştri răsăriteni”, a declarat Karel De Gucht. Zona de liber schimb aprofundat şi cuprinzător va face parte din acordul de asociere în curs de negociere cu Moldova, care are ca obiectiv global aprofundarea semnificativă a asocierii politice şi integrării economice cu Moldova. În acelaşi scop, comisarul Karel De Gucht va face o vizită şi în Georgia, marţi, 28 februarie.