Comercianţii de carne au pichetat din nou Parlamentul
https://www.ipn.md/ro/comerciantii-de-carne-au-pichetat-din-nou-parlamentul-7967_969922.html
Comercianţii de carne din pieţe au pichetat luni, 2 iunie, din nou Parlamentul. Protestatarii au înaintat repetat scrisori Parlamentului şi Guvernului prin care solicită să le fie permisă activitate în bază de patentă, transmite Info-Prim Neo.
Comercianţii s-au plâns că inspectorii fiscali îi intimidează prin aplicarea de amenzi care ating şi 6 mii de lei. Cei care s-au conformat legislaţiei în vigoare şi au deschis întreprinderi individuale acuză că au fost induşi în eroare privind această formă de activitate şi că acum nu reuşesc să facă faţă condiţiilor care li se impun.
Intenţia protestatarilor de a picheta şi Preşedinţia a eşuat. Forţele de ordine i-au împiedicat să se deplaseze într-acolo motivând că protestul trebuia anunţat cu, cel puţin, cinci zile înainte de data desfăşurării, conform legislaţiei în vigoare.
Comercianţii au declarat vor protesta până vor soluţiona problema în favoarea lor.
Deputatul Partidului Social-Democrat, Dumitru Godoroja, a promis că va face şi o interpelare Inspectoratului Fiscal pentru explicaţii privind acţiunile inspectorilor fiscali.
Comerţul în bază de patentă în R. Moldova a fost interzis treptat cu începere de la 1 ianuarie 2007. Guvernul a motivat că acest sistem reprezintă o modalitate de evaziune fiscală şi stimulează activitatea economică tenebră. Titularii de patente şi-au exprimat, în repetate rânduri, dezacordul faţă de măsurile de interzicere a activităţilor pe bază de patentă, organizând peste 130 de acţiuni de protest la care au cerut anularea interdicţiei.
Parlamentul a adoptat în lectură finală la 29 mai un şir de amendamente la Legea cu privire la patenta de întreprinzător. Noua redacţie a legii permite până la 1 ianuarie 2017 comerţul cu amănuntul la tarabe, tejghele, tonete sau autovehicule doar în pieţele şi locurile autorizate de organele administraţiei locale. Condiţia este ca veniturile din vânzări ale titularilor de patente nu vor depăşi cuantumul de 300 mii lei în decurs de un an. Totodată este interzisă vânzarea articolelor de lenjerie de corp şi de galanterie ce intră în contact cu corpul uman, a aparatelor şi utilajelor electrocasnice, a uşilor, ferestrelor, materialelor de construcţii.
Potrivit modificărilor menţionate, carnea poate fi comercializată în bază de patentă doar de către fermieri. Ceilalţi comercianţi, inclusiv cei care vând carne de import, trebuie să deschisă întreprinderi individuale.
Actualmente taxa lunară pentru patentă este 190 lei în oraşe, 90 lei în raioane şi 50 lei în localităţile săteşti. Potrivit modificărilor aprobate la 16 aprilie de Guvern, comerţul în baza patentei va putea fi practicat până în anul 2017.