logo

Colonelul Iurie Domenic este numit comandant al Armatei Naţionale


https://www.ipn.md/ro/colonelul-iurie-domenic-este-numit-comandant-al-armatei-nationale-7965_982739.html

Colonelul Iurie Domenic este numit şef al Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, comandant al Armatei Naţionale, transmite Info-Prim Neo cu referire la un proiect de decret prezidenţial, aprobat de guvern. Vitalie Marinuţa, ministrul apărării, a comunicat că Iurie Domenic este absolvent al şcolii militare din Odesa şi al Colegiului de comandă şi stat major din SUA, precum şi al Colegiului Naţional de Război al Universităţii Naţionale din SUA. Pe parcursul activităţii sale a îndeplinit diferite funcţii de comadă şi stat major. Printr-o altă decizie, jurnalistul Ion Terguţă a fost numit în calitate de director al reprezentanţei locale a companiei MIR. Premierul Vlad Filat i-a urat să asigure reflectarea corectă a realităţilor din Republica Moldova în emisiunile difuzate. Până în acest moment Terguţă a asigurat interimatul funcţiei în cauză.