Colegiile şi şcolile profesionale îşi deschid uşile pentru admitere
https://www.ipn.md/ro/colegiile-si-scolile-profesionale-isi-deschid-usile-pentru-admitere-7967_998684.html
Starul admiterii în şcolile profesionale şi colegii se dă pe 2 iulie. În universităţi admiterea va începe peste 2 săptămâni, la 16 iulie, transmite Info-Prim Neo.
Viceministrul educaţiei, Loretta Handrabura, a declarat, la o conferinţă de presă, că dosarele pot fi depuse până la sfârşitul lunii iulie, iar rezultatele vor fi anunaţate în august.
Anul acesta în colegii apare o specialitate nouă – Achiziţii. „Avem două meserii noi şi pentru şcolile profesionale: Montator de utilaj şi sisteme tehnico-sanitare şi Electrician, electronist auto – un domeniu care este în vogă şi la mare căutare de către absolvenţii noştri”, a menţionat viceministrul.
Şi în învăţământul superior apare o nouă specialitate – Ingineria sudării. Anul acesta pentru prima dată vor fi oferite locuri la buget pentru specialităţile Securitate informaţională şi Ingineria transportului feroviar. La fel vor fi acordate locuri bugetare la alte două specialităţi din domeniul ecologiei – Protecţia plantelor şi Securitatea ecologică.
O noutate a acestui an este că metodologia de admitere va fi decisă la nivel de senat. Până acum decizia se lua de către minister şi Consiliul rectorilor.
Potrivit Ministerului Educaţiei, anul acesta vor fi admişi 53 947 de elevi şi studenţi în toate treptele de învăţământ. Pentru studii de licenţă sunt acordate 20 665 de locuri, dintre care 6 745 la buget. În colegii vor fi admişi 11 117 de elevi, dintre care 5 386 la buget, iar în şcolile profesionale există 14 200 de locuri, majoritatea – 13 500 cu finanţare bugetară.