CoE va acorda suport autorităţilor moldovene în eliberarea arestaţilor din Corjova
https://www.ipn.md/ro/coe-va-acorda-suport-autoritatilor-moldovene-in-eliberarea-arestatilor-din-corjo-7965_988758.html
Comisarul pentru drepturile omului al Consiliului Europei (CoE), Thomas Hammarberg a dat asigurări că forul european va acorda suport autorităţilor moldovene în eliberarea primarului Valeriu Miţul şi consilierul local Iurie Coţofan din satul Corjova, situat pe malul stâng al Nistrului. Acesta a fost unul din subiectele discutate de către Prim-vicepreşedintele Parlamentului, Vlad Plahotniuc, şi Comisarul pentru drepturile omului Thomas Hammarberg, în cadrul unei întrevederi oficiale la Consiliul Europei, notează Info-Prim Neo cu referire la www.vedomosti.md .
Oficialul european a condamnat acţiunile Tiraspolului şi a declarat că va interveni la soluţionarea acestui conflict. „Din păcate, nu dispunem de pârghii legale pentru soluţionarea acestei probleme, întrucât Transnistria nu poate fi membru al Consiliului Europei, dar sperăm că vom găsi o posibilitate pentru a depăşi această situaţie de conflict”, a spus Thomas Hammarberg.
“În cadrul întrevederilor am abordat o problemă mai stringentă, cea a reţinerii ilegale de către autorităţile transnistrene a primarului şi consilierului de Corjova. Am discutat pârghiile posibile ale Consiliului Europei pentru eliberarea necondiţionată a acestor cetăţeni împreună cu eliberarea lui Ernest Vardanyan şi Ilie Cazac, reţinuţi anterior de autorităţile de la Tiraspol”, a declarat Prim-vicepreşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Vlad Plahotniuc.
Declaraţiile au fost făcute în cadrul primei vizite oficiale a Preşedintelui interimar Marian Lupu la Consiliul Europei. Din delegaţia oficială a făcut parte şi Prim-vicepreşedintele Parlamentului Vlad Plahotniuc.
Marţi, 2 martie, când s-au împlinit 19 ani de la declanşarea războiului de pe Nistru, primarul de Corjova, Valeriu Miţul, şi consilierul local Iurie Coţofan, au fost reţinuţi de către miliţieni transnistreni. Ei au fost condamnaţi la 7 zile de arest pentru defilarea drapelului Republicii Moldova la acţiunea de comemorare a combatanţilor căzuţi în războiul din 1992, dar şi pentru că au opus rezistenţă miliţiei transnistrene.