logo

Codul Electoral va fi completat cu o restricție în dreptul de a candida la alegeri


https://www.ipn.md/ro/codul-electoral-va-fi-completat-cu-o-restrictie-in-7965_1098131.html

Codul Electoral va fi completat cu o restricție în dreptul de a candida la alegeri. Un proiect de lege care vine să pună în aplicare un mecanism de prevenție ce rezultă din declararea neconstituțională a unui partid politic a fost înregistrat astăzi în Parlament, anunță Olesea Stamate, președinta Comisiei juridice, numiri și imunități.

Astfel, nu vor putea fi alese pe o perioadă de 3 ani de la data pronunțării hotărârii Curții Constituționale privind declararea neconstituționalității unui partid politic persoanele care la acel moment erau membri ai organului executiv, persoanele care ocupau funcții elective, sau care erau pe listele de candidați supleanți din partea partidului politic declarat neconstituțional, transmite IPN.

Olesea Stamate consideră că este oportună și justificată legiferarea de către Parlament a unei restricții asupra dreptului de a fi ales. În caz contrar, efectele practice ale Hotărârii Curții Constituționale s-ar rezuma la cei care actualmente dețin mandatul (prin faptul că devin independenți). Aceștia ar putea să candideze la următoarele alegeri pe lista altui partid sau ca și candidați independenți, ceea ce discreditează însăși ideea declarării neconstituționale a unui partid.

Partidul politic Șor a fost declarat neconstituțional. Hotărârea a fost pronunțată de către Curtea Constituțională sesizată în acest sens de Guvern. De la data pronunțării, 19 iunie 2023, Partidul politic Șor se consideră dizolvat.