Analiză IPN: Toată lumea stă cu ochii pe partidele şi politicienii care au pornit un nou ciclu de acţiuni menite să formeze o nouă coaliţie de guvernare pro-europeană pentru Republica Moldova, inclusiv să constituie un nou guvern. Multă lume îşi doreşte ca şi prima, şi a doua să fie mai bune decât anterioarele. Pentru a înţelege câte şanse există ca aceasta să se întâmple anume aşa, ar trebui să dezghiocăm criteriile de care se conduc actorii politici, iar el, în linii generale, sunt doar două: interesul naţional şi interesul de partid.
---
Trebuie să fixăm de la început că interesele naţionale şi cele de partid nu se exclud în mod obligator, iar, în anumite circumstanţe îmbinarea, corectă, onestă, a lor poate aduce beneficii şi partidelor, şi societăţii. Nu ştim dacă este cazul acestei perioade istorice prin care trece astăzi interesul naţional al Republicii Moldova, precum nu există siguranţă că partidele şi liderii politici de astăzi au capacitatea şi voinţa de a crea asemenea circumstanţe. Dar, pentru a ne da seama ce se va întâmpla şi de ce se va întâmpla în urma negocierilor, care urmează să pornească săptămâna aceasta, este necesar să privim mai cu atenţie la ceea ce am numit în titlu „interesele naţionale şi interesele de partid”.
Integrarea europeană ca interes naţional
Din întreaga gamă de interese naţionale ale ţării acum contează cel mai mult nevoia acesteia de ajustare la standardele europene de viaţă sub aspect economic, politic, social, astfel încât oamenii să beneficieze de un nivel comparativ de trai ca în statele europene, inclusiv salarii, pensii, drepturi şi libertăţii. Nu zice nimeni că în Europa este „raiul pe pământ”, ci doar că acum, la această etapă istorică, anume modelul european garantează în fapt unul dintre cele mai înalte standarde de viaţă pentru mai multă lume din totalul de populaţie. Cu modelul european ar putea concura modelul american, dar numai parţial, pentru că şi cel american, şi cel european au la bază aceleaşi idei, doar că America este departe, nu doar geografic, iar Europa este aproape şi nu doar geografic. Într-atât de aproape, încât multă lume deja înţelege că „noi suntem în Europa şi Europa este în noi”.
Celălalt model, Estic, în care am fost mai mult de 200 de ani, a avut suficient timp să-şi demonstreze priorităţile, dar nu a fost capabil. Nici astăzi, nici o ţară din spaţiul Estic, nu se poate compara după nivelul de trai cu nicio ţară din spaţiul European, şi nu există semne că lucrul acesta se poate întâmpla cel puţin pe parcursul unei vieţi de om. În pare parte, anume datorită sistemului vechi am ajuns să fim astăzi acolo unde suntem ca ţară şi ca fiecare om în parte. Este un lucru mai mult decât evident, este o legitate, pe care, la sigur, le vor accepta cu timpul o parte tot mai mare din societatea moldovenească, indiferent de etnie, limbă vorbită, orientări politice şi geopolitice. Realizarea în fapt a interesului european, are capacitatea să contribuie şi la realizarea altor necesităţi de nivel naţional, de exemplu, care ţin de securitate şi reintegrare a ţării, astfel încât integrarea europeană devine un interes integrator şi pentru alte interese.
PLDM, PDM, PL – adepţi convinşi sau conjuncturali?
Partidul Liberal Democrat din Moldova pare să fie un partid suficient de convins în promovarea ideii de integrare europeană. În favoarea acestei concluzii vin câteva argumente de bază şi adiacente, inclusiv:
- Îşi alimentează statutul de partid politic la guvernare şi cel de lider printre alte partide pro-europene aproape exclusiv din masivul alegătorilor pro-europeni. Un altfel de comportament ar fi unul suicidal, iar problemele, cu care se confruntă în ultimul timp PLDM, ţin în cea mai mare parte de deficitul de încredere din partea susţinătorilor săi, care suspectează formaţiunea că generează sau nu este capabilă să soluţioneze unele probleme grave din societatea moldovenească. „Furtul miliardului” ar fi cel mai relevant exemplu. Astfel, partidul este taxat pentru „insuficienţă de europenism” sau „abateri de la modelul european şi promisiunile pro-europene”.
- În contextul integrării europene, a mers cel mai departe dintre partidele pro-europene, aflate la guvernare, pe calea apropierii ţării de SUA şi NATO, în măsura în care aceasta este posibil acum în Republica Moldova. În acest context, este relevantă instituirea Dialogului Strategic Republica Moldova – SUA, lansat în luna martie 2014 la Washington de către ex-premierul Iurie Leancă, pe când reprezenta şi avea susţinerea PLDM.
- În special, în faza iniţială a războiului ruso-ucrainean, a avut poziţia cea mai tranşantă pro-ucraineană dintre partidele moldoveneşti de la guvernare, liderul PLDM Vlad Filat aflându-se pe „Maidanul” din Kiev, în componenţa delegaţiei instituţiilor şi partidelor europene. În acest context, putem deduce alegerea clară a PLDM în favoarea ideii pro-europene pe plan geopolitic, cu riscurile respective care pot veni din partea Federaţiei Ruse. Referitor la aceasta, IPN scria în acea perioadă: „PLDM: Poduri construite spre Vest. Poduri arse spre Est?”
- Poziţia univoc pro-europeană a PLDM explică, parţial, relaţiile mai puţin „zgomotoase” ale formaţiunii cu PDM, în ultimul timp, şi, „uneori”, „gălăgioase de tot” cu PL. Aceasta pentru că PDM ţinteşe un masiv mai larg de alegători, inclusiv cel al PLDM, iar PL – un masiv mai îngust, pro-european, dar aflat şi în sfera de influenţă a PLDM. Desigur, divergenţele dintre cele trei partide au şi alte motive, dar criteriul alegătorului pro-european comun este unul demn de luat în seamă.
- Deşi rezultatele alegerilor locale din luna trecută au confirmat mandatul pro-european al PLDM la guvernare, cedarea poziţiilor în capitală este, poate, cel mai serios avertisment de care a avut parte până acum, inclusiv şi în special, în ceea ce priveşte calitatea promovării ideii europene.
Partidul Democrat din Moldova continuă să-şi menţină poziţia centristă în sensul mizei pe votul alegătorilor dintr-un masiv larg de tot, inclusiv aflat acum sub influenţa altor formaţiuni. În acelaşi timp, şi-a fortificat şi şi-a făcut mai distinct mesajul pro-european.
- Cel mai proaspăt şi cel mai convingător argument este statutul de asociat în Partidul Socialist European, obţinut recent, „întrecând” la acest capitol PLDM şi PL, care rămân la statutul de observatori în familiile partidelor lor europene. Poate şi mai relevant decât însăşi obţinerea statutului contează mişcarea clară a PDM în direcţie europeană, în condiţiile când parteneriatul cu partidul puterii din Rusia este din ce în ce mai neobservat. Trebuie să presupunem că un partid centrist, cum se afişează PDM în interior, nu face întâmplător mişcări de genul acesta în exterior.
- Strategia de bază prin care PDM îşi atrage alegătorii ţine preponderent de proiecte sociale pe care promite să le implementeze. De exemplu, miza pe familie ca valoare şi condiţie de existenţă a fost „asul” PDM în ultima campanie electorală. Dar proiectele sociale necesită mulţi bani, iar bani în ţară nu sunt. Nici în bugetul statului, nici în cele ale partidelor şi liderilor lor. De exemplu, demult nu se mai aude despre acţiuni de binefacere ale Fundaţiei Edelweiss a prim-vicepreşedintelui PDM, Vlad Plahotniuc, mai degrabă pentru că nici unul din cei mai bogaţi oameni ai ţări nu-şi poate permite să substituie statul în rezolvarea problemelor sociale, şi nici nu trebuie să-şi permită, din cauza pericolului de corupere a societăţii în proporţii mari. De altfel, este un adevăr pe care va trebui să-l însuşească foarte repede proaspeţii primari de Bălţi şi de Orhei, care au promis să acopere găurile bugetelor locale din bani proprii. La sigur, găurile sunt atât de mari, încât banii noilor primari nu vor ajunge nici pentru „peticit”.
Acum, bani, mulţi şi siguri, există numai la partenerii europeni. Inclusiv pentru proiecte sociale prin care să fie îndeplinite promisiunile electorale şi atins scopul menţinerii puterii. Dar pentru aceasta europenii cer reforme, adică ajustarea standardelor de viaţă ale cetăţenilor la standardele de viaţă ale europenilor. Şi nu pur şi simplu, ci „more for more”. S-ar putea să fie adevărat că unii din aceşti bani nimeresc, prin diferite scheme, în mâinile „oamenilor de la guvernare”, nu doar din PDM. În ansamblu, se constituie poate cel mai puternic stimulent pentru ataşamentul PDM faţă de cursul european al Republicii Moldova. Din Est, aşa cum n-au venit până acum bani pentru proiectele sociale din Republica Moldova, aşa şi nu vor veni, pentru că şi ei acolo, în Estul lor, trăiesc mult sub nivelul europenilor.
- Alegerile locale au reconfirmat, şi în cazul PDM, legitimitatea mandatului pentru guvernarea pro-europeană, dar, rezultatele obţinute în capitală, şi în cazul PDM, poate chiar ceva mai mult decât în cazul PLDM, constituie o ultimă avertizare privind promovarea reală şi eficientă a cursului european. Şi în raport cu PDM rămân valabile învinuirile şi suspiciunile privind complicitatea şi lipsa de capacitate de a acţiona în cazul „Furtului veacului”, dar nu numai. Raportat la tema de astăzi, avertismentul se referă la modul direct la capacitatea PDM de a asigura concordanţa interesului de partid cu cel naţional.
Partidul Liberal este „cel mai pro-european” dintre cele trei partide participante la negocieri şi în aceasta constă forţa, dar şi slăbiciunea formaţiunii.
- De la 2007 încoace, PL obţine la alegeri rezultate mai mult sau mai puţin stabile, indiferent dacă se află la guvernare sau în opoziţie. Iar aceasta înseamnă că are un electorat mai mult sau mai puţin stabil, fidel, conştient, pro-european şi pro-unionist. Mai degrabă, este electoratul care a abandonat Partidul Popular Creştin Democrat, după ce, în 2005, liderii formaţiunii au colaborat făţiş cu PCRM, trădând, în percepţia susţinătorilor, cauza democratică, europeană şi unionistă. În aceste condiţii, PL nu-şi poate permite devieri prea mari de la cursul european, fără riscul de a repeta soarta PPCD şi a liderilor săi. Este adevărat că altercaţiile cu Platforma Civică „Demnitate şi Adevăr”, de înaintea turului doi al alegerilor locale, ar fi putut constitui un punct de cădere liberă a PL în ochii alegătorilor săi, dacă nu era miza geopolitică a alegerilor, cu confruntarea vectorilor pro-european şi pro-rusesc, precum şi dacă partidele de la guvernarea nu ar fi fost suspectate de implicare în „afacerea miliardului”.
- PL continuă să deţină guvernarea capitalei, atât prin primarul general, cât şi prin Conciliul municipal, unde are cele mai multe mandate dintre partidele pro-europene. Respectiv, are privilegiul, dar şi responsabilitatea de a crea coaliţia pro-europeană la nivel municipal. Aceasta creează şanse în plus pentru cauza europeană nu doar la nivel de capitală, ţinându-se cont de statutul ei pentru întreaga ţară. Este adevărat că şansele nu se transformă în realitate în mod automat şi există pericolul ca ele să nu devină realitate proeminentă nici în al cel de al treilea mandat al PL, aşa cum lucruri nu s-au mişcat prea mult înainte în cei opt ani deja trecuţi. Mulţi dintre votanţii lui Dorin Chirtoacă şi ai PL-ului au făcut asemenea afirmaţii înainte şi după alegerile din capitală. În acest sens, victoria PL în Chişinău are mai mult valoare de simbol în confruntarea geopolitică, ceea ce nu este puţin, dar nu este de ajuns pentru ca opţiunea europeană să prindă rădăcini mai tari în Republica Moldova şi în mintea oamenilor ei.
De altfel, pro-europenismul PL aduce mai puţină plusvaloare procesului de integrare europeană, indiferent dacă se află la guvernare sau în opoziţie. S-ar putea să aibă dreptate liderii PL atunci când îi critică dur pe liderii celor două partide de la guvernare, oarecum selectiv, dar această apreciere vine, în formă de bumerang, să aprecieze prestaţia PL şi a conducătorilor săi în realizarea cauzei de integrare europeană. Aceasta pentru că, în anumite cazuri, nu a avut capacitatea să influenţeze guvernarea din interior, în alte cazuri, pentru că nu a dorit să ajungă la guvernare sau nu avut capacitatea de a ajunge la guvernare, pentru a influenţa lucrurile în direcţia dorită. Dar poate că aşa a fost interesul de partid al PL…
Negocierile ca şi confruntare a intereselor de partid
Interesul politic suprem al partidelor, inclusiv a celor moldoveneşti pro-europene, este obţinerea şi/sau menţinerea puterii. Guvernarea este fructul jinduit la modul firesc şi orice alte scopuri declarate sunt fie etape intermediare, fie amăgeală politică, fie perversiune politică.
PL: poziţia cea mai tare şi cea mai slabă
Din această perspectivă, poziţia PL va fi cea mai tare în viitoarele negocieri, iar formaţiunea are cele mai multe şanse să-şi atingă scopurile. Şi aceasta din câteva considerente:
- PLDM şi PDM nu au reuşit să meargă prea departe, inclusiv în parcursul european, în formatul unei coaliţii minoritare. PL a păstrat pauza după ce nu au fost acceptate condiţiile înaintate în negocierile trecute, iar timpul s-a dovedit a fi de partea sa. De pe aceste poziţii, lozinca PL în înaintarea cerinţelor va fi „totul sau nimic”, „totul” putând fi înlocuit pe alocuri doar cu „foarte mult”. Şi aceasta pentru că formaţiunea sau mai degrabă liderii ei se simt la fel de confortabil la guvernare ca şi în opoziţie. Însuşi Mihai Ghimpu a confirmat că nu are nevoie de guvernare, că un număr minim de mandate îi asigură oricum prezenţa în Parlament. Cu toate consecinţele nefavorabile, dar şi favorabile, care decurg de aici, adăugăm noi.
- Precondiţia dură a şi fost deja formulată: PLDM şi PDM să negocieze doar cu PL, nu şi cu PCRM. S-ar putea ca „anticomunismul principial” al PL-ului să fie justificat de considerentele ideologice, dar s-ar putea - şi de considerente partinice. Într-o coaliţie îngustă, din doar trei partide, rolul PL, respectiv, posibilităţile de satisfacere a intereselor de partid, cresc în proporţie geometrică până la „totul sau nimic”. Într-o coaliţie largă, cu participarea PCRM, cu condiţia că acesta acceptă cursul pro-european în mod public, posibilităţile PL se diminuează dramatic. De fapt, revin la proporţiile lor fireşti pentru un partid cu cele mai puţine mandate în Parlament.
- Există semne că PL poate renunţa la cerinţa anterioară privind „procurorul european”, măcar şi din „grija” pentru bugetul ţării care nu ar putea suporta salariul de 200 mii de euro pe an, vorba lui Mihai Ghimpu. Dar tot aceleaşi semne arată că PL va fi categoric pentru partajarea de pe acum a funcţiei de preşedinte al ţării, prin alegere în Parlament. Interesul de partid, dar şi personal, ar fi că doar aşa PL ar putea pretinde să-şi aibă reprezentantul în fotoliul de şef al statului, ceea ce nu se poate întâmpla în cazul alegerilor prin vot direct, pentru că aici „minimul de mandate” nu mai este suficient. Doar că fără PCRM preşedintele nu poate fi ales în Parlament, iar PL respinge PCRM în calitate de partener de negocieri, nemaivorbind de partener de guvernare. Chiar dacă următoarea coaliţie va fi creată, este uşor de prevăzut că aceasta poziţie a PL va aduce în mai puţin de un an la situaţia când „patria şi cursul european” vor fi din nou în pericol.
PDM nu are variante de pierdut
Nu are de ce se face mai moale decât data trecută şi poziţia PDM şi aceasta din două motive.
- În primul rând, PDM s-ar simţi la fel de confortabil, poate chiar mai confortabil, în coaliţia din care lipseşte PL, care se poartă ca un copil capricios. Formatul PCRM-PDM-PLDM i-ar asigura un grad mai înalt de confort psihologic, iar disconfortul în formatul, mai puţin realizabil, dar nu ireal de tot, PSRM-PCRM-PDM, ar putea să nu fie şi el foarte mare. Prin capacităţile de care dispune, PDM va putea oricând da vina pentru deturnarea cursului european pe PLDM şi PL. Dar, pe moment, interesul cel mare al PDM poate fi realizat printr-o coaliţie pro-europeană clară.
- În al doilea rând, PDM se vede într-un viitor nu foarte îndepărtat partidul cel mai important în Republica Moldova, un fel de mega-partid sau PCRM-2, iar cedările mari, chiar şi pe termen scurt, făcute PL-ului ar fi contrare acestor scopuri. Tot ceea ce va accepta PDM va fi ca cedările să fie făcute din partea PLDM, în sensul funcţiilor şi „sferelor de influenţă”.
PLDM până la vremuri mai bune
Poziţia PLDM va fi dictată de scopul de a trece fără alte pierderi de perioada care vine, până la vremuri mai bune, pe fundalul celor pe care deja le-au suportat atât formaţiunea, cât şi liderul Vlad Filat. În acest context, s-ar putea ca PLDM să fie impus să cedeze în negocieri ceea ce nu ar fi dispus să cedeze PDM, dar şi ceea ce ar putea solicita direct PL sau chiar deja a solicitat: acceptarea partidului, încă neexistent, al lui Iurie Leancă la negocieri şi partajarea de funcţii, evident, tot din contul PLDM.
Din considerentele expuse mai sus, dar şi pentru că PLDM are responsabilităţi reale mai mari pentru soarta integrării europene, viitoarea coaliţie pro-europeană ar putea fi constituită, în principal, din contul PLDM. Poate că aceasta a avut în vedere autorul setului de teze cu titlul „Duminică. Misiune imposibilă”, publicat de IPN n preajma turului doi al alegerilor din Chişinău, în care „decimarea PLDM” este prevăzută în toate variantele de rezultate aşteptate. În rest, spun ruşii: „Lovkosty (politicheskih – v.v.) ruk i nikakogo moshennichestva”.
Valeriu Vasilică, IPN
