logo

Coaliţia nu va susţine moţiunea împotriva ministrului de interne


https://www.ipn.md/ro/coalitia-nu-va-sustine-motiunea-impotriva-ministrului-de-interne-7965_1013458.html

Reprezentanţii coaliţiei de guvernare spun nu vor susţine moţiunea simplă împotriva ministrului afacerilor interne, Dorin Recean, iniţiată de către fracţiunea PCRM. Chiar şi asa, deputaţii majorităţii parlamentare consideră oportună audierea ministrului în plenul legislativului, transmite IPN.

Preşedintele Parlamentului, Igor Corman, a declarat presei că dezbaterile vor fi utile pentru că, în ultima perioadă, au avut loc mai multe crime grave. „Este în interesul nostru să aflăm părerea ministerului de interne şi să ne informăm despre măsurile întreprinse în ţară pentru a menţine ordinea publică”, a spus Igor Corman.

Preşedintele fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ, a spus că opoziţia comunistă „îşi face meseria”, folosind orice oportunitate pentru a provoca disensiuni în cadrul coaliţiei. Acesta a dat asigurări că majoritatea parlamentară va susţine în continuare atât Guvernul, cât şi miniştrii care sunt parte a Guvernului. Deputatul a spus că reformele care se desfăşoară în cadrul MAI provocă multă opunere. „Domnul Recean îşi face datoria conform rigorilor prevăzute de lege. Are contribuţii importante la reformarea MAI. Admitem că sunt carenţe aferente acestui proces de reformare, dar ştim că ministrul are toată voinţa de a depăşi aceste carenţe şi a duce până la capăt reformele începute”, a menţionat Valeriu Streleţ.

Copreşedintele PLR, Ana Guţu, a comunicat că formaţiunea nu va susţine această moţiune. Deputatul a subliniat că, în ceea ce priveşte situaţia criminogenă din Republica Moldova, există întrebări, însă acesta nu este un motiv de învinuire a unei singure persoane. „Trebuie să ne întrebăm ce se întâmplă cu societatea, cu educaţia cetăţenilor”, a spus Ana Guţu.

Deputaţii PCRM au propus demiterea ministrului de interne, declarându-se îngrijoraţi de situaţia criminogenă din ţară. Aceştia susţin că, în ultimii ani, activitatea Ministerului Afacerilor Interne a fost compromisă de acţiunile distructive care au dus la reducerea capacităţii poliţiei în realizarea sarcinilor pe care le are. Săptămâna viitoare, Biroul Permanent al Parlamentului va decide ziua când va fi dezbătută moţiunea. Moţiunea simplă se adoptă cu votul majorităţii deputaţilor aleşi.