Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică urmează să se întrunească în ședință astăzi sau cel târziu mâine pentru a reitera anumite restricții, „reieșind din circumstanțele politice actuale din Republica Moldova și odată cu anularea stării de urgență”. Declarația a fost făcută de premierul interimar Aureliu Ciocoi, în debutul ședinței Cabinetului de miniștri, transmite IPN.
Potrivit lui Aureliu Ciocoi, reiterarea anumitor restricții de către CNESP sunt absolut necesare în menținerea dinamicii pozitive de reducere a cazurilor noi de COVOD-19. „Sper foarte mult, dacă nu azi... colegii sunt în proces de formulare a restricțiilor corespunzătoare, dacă nu azi, cel târziu mâine trebuie să convocăm ședința Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică pentru a veni cu măsuri sanitare-epidemiologice absolut necesare pentru menținerea dinamicii pozitive”, a adăugat Aureliu Ciocoi.
Curtea Constituțională a anulat miercuri, 28 aprilie, decizia cu privire la instituirea stării de urgență pe teritoriul Republicii Moldova. Totodată, la 18 aprilie a expirat și starea de urgență în sănătate publică declarată de către Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică. Respectiv, nu există nicio decizie valabilă în legătură cu măsurile sau restricțiile anti-COVID-19.