logo

CNAM precizează procedura eliberării analogilor de insulină și dispozitivelor medicale compensate


https://www.ipn.md/ro/cnam-precizeaza-procedura-eliberarii-analogilor-de-insulina-si-dispozitivelor-7967_1091530.html

Pacienții cu diabet zaharat, care urmează tratament în condiții de ambulatoriu, pot beneficia de analogi de insulină, dispozitive medicale pentru monitorizarea glicemiei compensate. Beneficiarii, atât persoanele asigurate, cât și cele neasigurate, pot ridica medicamentele și dispozitivele medicale din orice farmacie contractată de Compania Națională de Asigurări în Medicină, transmite IPN.

CNAM precizează că aceștia au acces gratuit la șapte denumiri comune internaționale de analogi de insulină, și anume: insulinum aspartum, insulinum aspartum biphasic, insulinum degludecum, insulinum detemirum, insulinum glarginum, insulinum glulisinum și insulinum lispro. Aceste preparate sunt eliberate în baza rețetei prescrise de medicul endocrinolog. În instituțiile medicale din raioanele în care lipsește medicul endocrinolog prescrierea este efectuată de către medicul desemnat prin ordinul directorului instituției medico-sanitare publice raionale.

Pacientul nu are nevoie de bilet de trimitere pentru a ajunge la medicul endocrinolog, ci doar de programarea vizitei.

În același timp, rețetele pentru dispozitivele medicale compensate – teste și lanțete pentru monitorizarea glicemiei – sunt eliberate de medicul de familie.

Farmacistul este obligat să propună dispozitivul medical oferit gratuit. Dacă persoana refuză produsul respectiv, atunci va fi informată despre dispozitivele disponibile, compensate parțial. Analogii de insulină sunt compensați în proporție de 100%.

La farmacie, cu rețeta prescrisă de medic, există posibilitatea de a alege medicamentul sau dispozitivul medical din lista de produse cu denumiri comerciale și preţuri diferite.

Dacă în momentul solicitării medicamentul sau dispozitivul lipsește în farmacie, acesta urmează să fie pus la dispoziția solicitantului în termen de 72 de ore de la adresare.