Începând cu 1 septembrie, școlile și grădinițele din municipiul Chișinău își reiau activitatea. O hotărâre în acest sens a fost adoptată de către Consiliul municipal Chișinău cu o zi înainte de începerea anului școlar, după câteva ore de dezbateri, transmite IPN.
O parte din consilieri s-au arătat nemulțumiți deoarece, potrivit lor, autoritățile publice centrale își doresc să pună toată responsabilitatea pe seama CMC, lăsând ca această decizie să fie luată de consilieri. Unii aleși locali au cerut să-și asume responsabilitatea primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban.
După câteva ore de discuții contradictorii și acuzații reciproce, consilierii au votat decizia cu privire la reluarea procesului educațional, cu câteva amendamente.
Unul dintre amendamente prevede că executarea deciziei este pusă în sarcina viceprimarului de ramură, Angela Cutasevici, și a Direcției generale educație, tineret și sport. Potrivit unui alt amendament, controlul executării prezentei decizii îi revine primarului capitalei. Un alt amendament prevede că Direcția educație va coordona programul de activitate al instituțiilor de educație timpurie.