logo

CMC are preşedinte nou


https://www.ipn.md/ro/cmc-are-presedinte-nou-7965_983393.html

După patru ore de dezbateri aprinse, Ghenadie Dumanschi de la PLDM a fost ales joi, 24 iunie, preşedinte al Consiliului municipal Chişinău. Votul a fost secret. Pentru candidatura lui Dumanschi, singura înaintată, s-au pronunţat 26 de consilieri din cei 31 care au participat la alegeri. Consilierii liberali au refuzat să voteze, transmite Info-Prim Neo. Timp de patru ore, aleşii locali nu s-au putut înţelege să includă sau nu chestiunea privind alegerea preşedintelui CMC pe ordinea de zi. Primarul general, Dorin Chirtoacă, a insistat pe ideea ca alegerea preşedintelui să aibă loc în altă zi, motivând prin faptul că chestiunea a fost propusă în ordinea de zi de către un consilier care nu face parte din coaliţia democratică, făcând referire la liderul fracţiunii PPCD, Alexandru Corduneanu. Şi liderul PL în CMC, Cornelui Pântea, a menţionat că fracţiunea sa nu susţine această iniţiativă şi nu participă la vot. Cu susţinerea majorităţii s-a decis formarea unei comisii de alegere a preşedintelui CMC. Preşedinte al comisiei a fost numit consilierul neafiliat Oleg Onişcenco, iar secretar – liberal-democratul Emil Guţu. După numărarea buletinelor de vot, Oleg Onişcenco a declarat că la alegeri au participa 31 de consilieri din cei 38 prezenţi în sală, 2 dintre care s-au abţinut, 3 au votat contra şi 26 pro. Liderul fracţiunii PCRM, Valeri Pavlov i-a urat lui Ghenadie Dumanschi succese şi o conlucrare fructuoasă cu fracţiunile din CMC. Dorin Chirtoacă a spus că respectă decizia Consiliului care a votat aşa cum a crezut de cuviinţă. „Îl felicit pe Ghenadie Dumanschi, dar regret faptul că acest lucru s-a întâmplat cu concursul comuniştilor şi la iniţiativa PPCD. Consider că alianţa democratică din CMC avea resurse suficiente pentru a rezolva această problemă fără comunişti, aşa cum ne-am angajat cu toţi să construim un Chişinău democratic, corect şi prosper. Sunt convins că vom găsi în continuare numitorul comun pentru a activa în cadrul CMC”, a menţionat primarul. Ghenadie Dumanschi a regretat faptul că liberalii nu a participat la alegeri, dar s-a angajat să fie corect în raport cu toţi consilierii municipali. „Vreau să promit că din partea mea va fi corectitudine şi transparenţă”, a menţionat noul preşedinte al CMC. CMC nu avut un preşedinte permanent din luna februarie 2009.