CMC a respins propunerea a trei consilieri de a audia poliţia municipală privind mai multe subiecte
https://www.ipn.md/ro/cmc-a-respins-propunerea-a-trei-consilieri-de-a-audia-7965_971996.html
Consiliul municipal Chişinău (CMC) a respins propunerea consilierului AMN Oleg Cernei, a consilierului PL, Mihai Ghimpu şi a liderului fracţiunii PL, Corina Fusu, de a audia poliţia municipală referitor la mai multe subiecte, transmite Info-Prim Neo.
Oleg Cernei a cerut în cadrul şedinţei CMC de joi, 9 octombrie, să fie audiat un raport al comisarului municipiului Chişinău, Eugen Axentiev, despre activitatea financiară a Comisariatului general de poliţie. “Eu vreau să ştiu pentru ce alocăm noi 72 de milioane de lei mult-iubitei poliţii municipale”, a declarat Cernei, menţionând că aceasta îşi cumpără “maşini de lux şi căşti supermoderne”, dar atacă consilierii municipali (Oleg Cernei s-a referit la incidentele de duminică, 5 octombrie, din centrul capitalei, când poliţia s-a încăierat cu membrii PL, care desfăşurau “Caravana Retragerii Armatei Ruse de pe teritoriul RM”) şi “apără numai consilierii comunişti”. Totodată, acesta a spus că “de la intrarea în Primărie până la uşa Sălii de şedinţe sunt 20 de poliţişti îmbrăcaţi în civil”. “Noi suntem în ţara nebunilor, nu a legii”, a spus Cernei.
De asemenea, Corina Fusu şi Mihai Ghimpu au cerut vicecomisarului Iacob Gumeniţă, şef al poliţiei municipale, să le dea explicaţii referitor la incidentele produse la sfârşitul săptămânii trecute şi despre percheziţia efectuată miercuri, 8 octombrie, la biroul şefului Direcţiei sănătăţii, Mihai Moldovanu. “Noi acordăm vot de neîncredere poliţiei municipale şi lui Axentiev”, a declarat liderul fracţiunii PL, Corina Fusu.
După ce majoritatea consilierilor au votat împotriva includerii în ordinea de zi a şedinţei CMC examinarea cererilor celor trei consilieri, vicecomisarul Iacob Gumeniţă, care se afla în sala de consiliu, a ieşit, refuzând să ofere declaraţii pentru presă. După incidentele de duminică, luni, 6 octombrie, în cadrul şedinţei operative de la Primărie, Gumeniţă l-acuzat pe primarul general Dorin Chirtoacă (vicepreşedinte PL) că “intimidează poliţia municipală”.