CMC a respins oferta unor agenţi economici pentru reconstrucţia cartierelor pe cont propriu
https://www.ipn.md/ro/cmc-a-respins-oferta-unor-agenti-economici-pentru-reconstructia-cartierelor-pe-c-7967_958986.html
Consiliul municipal Chişinău (CMC) a expediat la reexaminare un proiect de decizie, care urma să ofere unor agenţi economici dreptul de reconstrucţie, pe cont propriu, a câtorva cartiere din capitală, încadrate în perimetrul străzilor Ştefan cel Mare, Bucureşti, Ismail şi Ciuflea.
Agenţii economici se obligau să investească 300 mln lei în modernizarea infrastructurii zonei, în construcţia blocurilor de locuit, pentru ca ulterior să-şi recupereze cheltuielile din comercializarea apartamentelor, pe care urmau să le construiască. În context, antreprenorii obţineau dreptul de demolare a clădirilor vechi, fără valoare istorică şi îşi asumau anumite obligaţii în procesul de evacuare a circa 400 de familii.
Autorul proiectului, Anatol Gordeev, director al Academiei de Arhitectură, a oferit consilierilor municipali şi alte informaţii, în conformitate cu care se mai prevedea construcţia unei grădiniţe, a şcoli primare, a unui oficiu poştal şi o unei bănci, precum şi păstrarea actualei şcoli de meserii nr 1.
În opinia lui Gordeev, prioritatea acestui proiect constă în faptul că se oferă să modernizeze spaţii mari deja ocupate, practic în plin centrul capitalei, şi nu solicită, ca alte companii de construcţie, terenuri libere.
Propunerea de a trimite proiectul la reexaminare a venit din partea Fracţiunii Partidului Comuniştilor din CMC, după ce a solicitat o pauză de 10 minute, fiind susţinută şi de Fracţiunea Social – Democrată.
Cartierele propuse pentru reconstrucţie sunt situate în afara zonei istorice a capitalei.