CMC a aprobat modificarea componenţei comisiei pentru distribuirea mijloacelor financiare ale fondului de rezervă
https://www.ipn.md/ro/cmc-a-aprobat-modificarea-componentei-comisiei-pentru-distribuirea-mijloacelor-f-7967_957991.html
Consiliul municipal Chişinău (CMC)a aprobata marţi, 28 februarie, modificarea şi completarea componenţei Comisiei pentru distribuirea mijloacelor financiare ale fondului de rezervă din anexa 2 a Regulamentului privind modul de formare şi utilizare a mijloacelor fondului de rezervă al municipiului Chişinău.
Şeful Direcţiei management financiar şi audit intern a Primăriei municipiului Chişinău, Eugenia Ciumac, a comunicat pentru Info-Prim Neo că modificările şi completările au intervenit în urma desemnării a doi noi viceprimari, Tudor Negru şi Petru Şveţ, a noilor preşedinţi ai unor comisii specializate ale CMC şi a şefilor de direcţii care fac parte din Comisia pentru distribuirea mijloacelor financiare ale fondului de rezervă.
Ciumac a mai precizat că decizia mai prevede că în cazul schimbării ulterioare a viceprimarilor, şefilor comisiilor CMC şi a şefilor de Direcţii, aceştia vor fi incluşi în componenţa comisiei fără aprobarea unei noi decizii din partea Consiliului municipal.
Regulamentul privind modul de formare şi utilizare a mijloacelor fondului de rezervă al municipiului Chişinău şi Comisiei pentru distribuirea mijloacelor financiare ale fondului de rezervă au fost aprobate în februarie 2004.