logo

Cititorii unui ziar japonez au donat computere noi copiilor ucraineni refugiați la Cărpineni


https://www.ipn.md/ro/cititorii-unui-ziar-japonez-au-donat-computere-noi-copiilor-7967_1099572.html

Copiii și tinerii refugiați din Ucraina, cazați în Centrul de plasament din comuna Cărpineni, raionul Hâncești, au primit tehnică de calcul nouă ca să-și poată continua studiile online și să o folosească în activități extrașcolare. Zece laptopuri și o imprimantă color, transmise prin intermediul PNUD Moldova, au fost achiziționate din banii donați de fundația ziarului japonez Mainichi, în cadrul campaniei anuale „Salvați copiii”, transmite IPN.

„A fost soluționată una dintre cele mai mari necesități pe care le aveam. În sala de computere echipamentul era mai mult de decor, cred că are vreo 20 de ani. Jumătate din computere nici nu lucrau, iar cealaltă jumătate, deși funcționale, nu făceau față. Sunt vechi, uzate. Acum, putem spune că elevii cazați la noi sunt asigurați cu tot necesarul pentru a-și continua studiile, în pofida războiului care-i desparte de casele și școlile lor”, a menționat Tudor Țenu, directorul Centrului de plasament pentru refugiați din cadrul fostei școli de tip internat din Cărpineni.

Centrul de plasament pentru refugiați din Cărpineni cazează acum 69 de persoane. 22 de rezidenți sunt copii, dintre care 10 elevi. În acest an școlar, opt elevi refugiați din Ucraina au fost înmatriculați la liceul cu predare în limba rusă din municipiul Hâncești și zilnic li se asigură transportarea. Ceilalți doi copii de vârstă școlară învață online în școlile lor din Ucraina.

„Donația este o investiție extraordinară în educația și binele acestor copii și suntem recunoscători că cineva s-a gândit la noi. Pentru acești copii computerul înseamnă practic totul, și lecții, și comunicare cu colegii, și distracție. Nepotul meu este pasionat de IT, l-am înscris la ore suplimentare online, dar în absența unui computer nu a putut continua studiile. Da, ne descurcăm cu ce avem, dar nu este deloc comod să învețe sau să-și facă temele de pe tabletă, de pe telefon nici vorbă”, a spus Olga Șust, bunica lui Igor, elev în clasa a treia la o școală din Mykolaiv, Ucraina.

Parte a donației publicației japoneze Mainichi sunt și produse de igienă și curățenie oferite celuilalt centru de plasament al refugiaților din localitatea Cărpineni. În raionul Hâncești funcționează trei astfel de centre, două fiind în Cărpineni.

În perioada mai – iulie 2022, o echipă de jurnaliști din partea ziarului japonez Mainichi a fost în vizită în localitățile partenere PNUD, inclusiv Cărpineni, pentru a relata despre experiența refugiaților din Ucraina și integrarea acestora în comunitățile-gazdă din Moldova. Vizita a fost însoțită de o campanie de colectare de donații de la cititorii Mainichi.

De la începutul războiului în Ucraina, autoritățile Republicii Moldova au înființat 136 de centre de plasament temporar pentru refugiați în toată țara. În iulie 2023, 53 de centre erau funcționale și cazau 2079 de refugiați, copiii fiind 37%, conform datelor Agenției Naționale Asistență Socială.