logo

Circulația transportului public municipal a fost reluată


https://www.ipn.md/ro/circulatia-transportului-public-municipal-a-fost-reluata-7967_1101932.html

Circulația transportului public în Chișinău a fost reluată. Municipalitatea anunță că marți și miercuri troleibuzele și autobuzele vor circula conform orarelor de duminică, cu mici ajustări, transmite IPN.

În această dimineață, primarul capitalei, Ion Ceban, a anunțat că pe parcursul zilei de azi se pot atesta întârzieri de la orarul stabilit, staționări sau redirecționări. Potrivit lui, serviciile de intervenție sunt active pe mai multe tronsoane de drum.

Pentru informații suplimentare despre circulația rutelor, persoanele pot apela la linia fierbinte a Regiei Transport Electric Chișinău - 022 204 205 și la dispeceratul Parcului Urban de Autobuze - 022 837 317 sau 022 558 071. Personalul liniar este la dispoziția publicului călător pentru a oferi informații despre redirecționări sau staționări inopinate.

De asemenea, călătorii sunt încurajați să utilizeze aplicațiile mobile și hărțile GPS disponibile pentru a monitoriza în timp real circulația transportului.

Luni, autoritățile locale au anunțat că din cauza ninsorilor continue și a necesității de a interveni pe străzi de mai multe ori, s-a decis suspendarea transportului public. Inițial, până la ora 16.00, iar apoi, până la sfârșitul zilei. Totuși, pe parcursul zilei de ieri cât și pe parcursul nopții, mai multe troleibuze au circulat pe străzile capitalei pentru evitarea depunerii chiciurii pe rețeaua pe contact.

Comisia Situații Excepționale Chișinău a decis că marți și miercuri, grădinițele și școlile din Chișinău nu vor funcționa. De asemenea, a fost sistată și activitatea instituțiilor publice, cu excepția celor implicate în deszăpezire și înlăturarea ghețușului, celor din sănătate și aflate în serviciul persoanelor care se află în situații de risc.

Populația este îndemnată să fie prudentă pe străzi și în trafic, să nu parcheze automobilele sub copaci și să țină cont de recomandările autorităților. Dacă nu există o necesitate urgentă, cetățenii sunt îndemnați să evite deplasările prin oraș, dar și în afara municipiului.

În caz de înregistrare a situațiilor problematice în contextul condițiilor meteo, oamenii pot apela la Dispeceratul Central Municipal, tel. (022) 22-22-67, (022) 22-26-04.