logo

Circulaţia rutieră va fi dificilă duminică pe mai multe străzi din capitală


https://www.ipn.md/ro/circulatia-rutiera-va-fi-dificila-duminica-pe-mai-multe-strazi-din-capitala-7967_1012750.html

Inspectoratul Naţional de Patrulare anunţă că pe mai multe străzi din capitală circulaţia rutieră va fi îngreunată în contextul evenimentului „Velohora – 2014”, care se va desfăşura duminică, 18 mai, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Inspectoratului Naţional de Patrulare (INP), cursele de ciclism se vor desfăşura din Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN), pe următorul itinerar: bd. Ştefan cel Mare - str. Ciuflea - Viaduct - bd. Dacia - bd. Decebal - bd. Gagarin - str. Albişoara - bd. Renaşterii - str. Tudor Vladimirescu - str. Calea Orheiului - str. Petricani - str. M. Viteazul - str. Columna - str. Calea Ieşilor (până la parcul „Alunelul”). Retur: str. Calea Ieşilor- bd. Ştefan cel Mare - PMAN.

Traficul rutier va fi supravegheat de mai multe patrule auto şi aproximativ 50 de poliţişti care vor fi amplasaţi la intersecţii pentru a asigura securitatea circulaţiei rutiere şi menţinerea ordinii publice. În legătură cu acest eveniment, INP solicită conducătorilor auto să manifeste o atitudine tolerantă faţă de posibilele dificultăţi apărute în circulaţie şi să respecte indicaţiile inspectorilor de patrulare prezenţi la faţa locului.

„Velohora – 2014” va începe la ora 09.00 în Piaţa Marii Adunări Naţionale şi se va finaliza la ora 16.00 cu un concert susţinut de trupa „Zdob şi Zdub”.