logo

Circa 9% din cetăţenii Moldovei nu au putut vota, Promo-LEX


https://www.ipn.md/ro/circa-9-din-cetatenii-moldovei-nu-au-putut-vota-promo-7965_977395.html

Locuitorii regiunii transnistrene a Republicii Moldova, cu drept de vot, care reprezintă peste 9% din alegători, au fost intimidaţi şi defavorizaţi la scrutinul din 29 iulie, arată raportul final de monitorizare al Asociaţiei Promo-LEX, prezentat la 25 august. Potrivit raportului, din cei 223 mii de moldoveni din regiune, doar 5 mii au putut să-şi exercite dreptul la vot, transmite Info-Prim Neo. „Aproximativ 9% din electoratul R. Moldova, ce se află în partea stângă a Nistrului, a fost izolat de procesul electoral, fiind intimidat, ameninţat şi discriminat, concurenţii electorali evitând să desfăşoare acolo activităţi de campanie, iar listele electorale având o serie de greşeli”, a declarat directorul Promo-LEX, Ion Manole. Potrivit acestuia, în regiunea monitorizată, scrutinul s-a desfăşurat cu devieri de la practicile europene democratice, prin atmosfera tensionat, condiţii inechitabile şi încălcări sau interpretări ale procedurilor de către organe electorale, funcţionari electorali şi din partea concurenţilor. Totodată, Promo-LEX a constatat că întocmirea, verificarea, utilizarea şi păstrarea listelor electorale a constituit o bază defectuoasă şi a afectat credibilitatea întregului proces. Chiar dacă alegerile s-au desfăşurat într-o zi de lucru, prezenţa la urne a fost satisfăcătoare şi îmbucurătoare la nivel naţional. În schimb, în regiunea transnistreană, alegătorii au fost defavorizaţi, deoarece aceştia nu au beneficiat de o zi de odihnă. Potrivit directorului executiv al Promo-LEX, Alexandru Postică, acreditarea selectivă a reprezentanţilor misiunilor internaţionale şi hărţuirea sistematică de către autorităţi a unor observatori internaţionali, în special, prin intermediul colaboratorilor MAI, constituie o altă abatere de la angajamentele internaţionale. De asemenea, printre încălcările din ziua alegerilor, depistate de observatorii Promo-LEX, se numără şi prezenţa afişelor electorale în ziua alegerilor, excluderea de pe listele electorale a persoanelor ce muncesc peste hotare, utilizarea resurselor publice în scopuri electorale etc. Raportul reprezintă o monitorizare din perioada 16 iunie-29 iulie în regiunea transnistreană a Republicii Moldova şi raioanele din vecinătatea acestei regiuni: Floreşti, Rezina, Dubăsari, Anenii Noi, Căuşeni, şi Ştefan Vodă. Din cele 1987 de secţii de votare au fost monitorizate 249 de secţii, unde sunt înscrişi peste 530 de mii de locuitori, adică 20% din numărul total de alegători.