logo

Circa 540 de kilometri de drum sunt în proces de reabilitare


https://www.ipn.md/ro/circa-540-de-kilometri-de-drum-sunt-in-proces-7966_1071513.html

În jur de 540 de kilometri de drum se află în proces de reabilitare sau construcție. Lungimea totală a drumurilor pentru care au fost lansate sau urmează să fie lansate licitații în 2020 este de 460 de kilometri, iar costurile pentru lucrări sunt estimate la peste 6,6 miliarde de lei. Informațiile au fost prezentate de către Ministerul Economiei și Infrastructurii la o întrevedere cu reprezentanții companiilor de construcții, transmite IPN.

Ministrul Anatol Usatîi a declarat că, de la începutul anului, au avut loc licitații pentru reabilitarea drumului R13 Bălți-Florești, G50 Florești-Nicolaevca-Sângerei, R26 Mihailovca-Cimișlia, R30 Căușeni-Ștefan Vodă, R31 Tudora-Palanca etc. De asemenea, a fost lansată licitația pentru modernizarea sectorului trei din drumul de centură al municipiului Chișinău. Licitația pentru reparația sectorului doi al aceluiași drum urmează să fie lansată în viitorul apropiat. De asemenea, urmează să fie lansate licitații pentru renovarea traseului Bălți-Criva, Florești-Nicolaevca-Sângerei, precum și drumuri de ocolire la Cimișlia și Vulcănești.

„Noi planificăm lansarea licitațiilor pentru proiectare, pentru elaborarea studiilor de fezabilitate din diferite surse. Lungimea totală este de 850 de kilometri, iar costul este de peste 15 miliarde de lei. Noi pregătim pachetele de documente. Și aceasta înseamnă că, dacă dumneavoastră decideți să veniți în Republica Moldova să investiți în echipamente, în personal, în uzine, în viitorul dumneavoastră – aveți de lucru mulți ani înainte”, a declarat ministrul. Potrivit lui, aceste lungimi ar urma să fie reparate din surse externe, însă urmează să fie alocați bani și din Fondul Rutier pentru drumuri regionale, locale etc.

Potrivit lui Boris Gherasim, președintele Asociației Drumarilor Antreprenori din Republica Moldova, agenții economici își doresc o claritate referitor la proiectele de reabilitare a drumurilor care urmează să fie lansate, dar și care au fost lansate anterior. Și aceasta în condițiile în care vremea de afară ar permite desfășurarea lucrărilor. Și dacă unii antreprenori au în lucru obiecte rămase de anul trecut, alții stau și așteaptă, dar muncitorii cer salariu. În opinia sa, este necesar să existe o finanțare permanentă a lucrărilor de reabilitare a drumurilor. Or, în perioada de trei-patru luni, cât nu au loc lucrări, muncitorii pleacă și pleacă cei mai buni.

Cât despre proiectele prezentate de autorități, Boris Gherasim, crede că antreprenorii locali nu au practic șanse să câștige licitațiile, chiar dacă se asociază, pentru volumele sunt prea mari. O soluție ar fi partajarea drumurilor pe mai multe sectoare.

Conforma datelor MEI, rețeaua totală de drumuri publice din țară depășește zece mii de kilometri, dintre care aproape șase mii de kilometri sunt administrate de Minister, prin intermediul Administrației de Stat a Drumurilor. Este vorba despre drumuri republicane și regionale. Circa patru mii de kilometri sunt drumuri locale, întreținute de consiliile raionale. Lungimea exactă a drumurilor comunale și străzilor, gestionate de primării, nu se cunoaște. Estimativ ar fi vorba de 30 de mii de kilometri.