logo

Circa 45% din vinurile moldovenești au fost exportate în țările europene în anul 2017


https://www.ipn.md/ro/circa-45-din-vinurile-moldovenesti-au-fost-exportate-in-tarile-europene-in-anul--7966_1041905.html

Pe parcursul anului trecut, 45% din vinurile produse în Republica Moldova au fost exportate în țările europene, 20% – în țările Comunității Statelor Independente, iar 17% – în China. Volumul total realizat a constituit 14 milioane de decalitri în valoare de peste 125 de milioane de dolari. Datele au fost prezentate în cadrul audierilor publice privind situația în sectorul vitivinicol, desfășurate de către Comisia parlamentară agricultură și industrie alimentară, transmite IPN.

Directorul Oficiului Național al Viei și Vinului, Gheorghe Arpentin a declarat că stocurile de vinuri în vinării este în descreștere în ultimii cinci ani, iar 65% din cheltuielile instituției sunt cele pentru promovarea exportului de produse vitivinicole. În anul 2017, au fost promovate vinurile în 15 țări prin intermediul a peste o sută de campanii de promovare, iar cheltuielile în acest scop au constituit 27 396,8 mii lei și au fost executate la nivel de 76%.

Vasile Luca, secretar de stat la Ministerul agriculturii, dezvoltării regionale și mediului, s-a referit la politicile de stat în sectorul vitivinicol, inclusiv cele de subvenționare a sectorului, acțiunile întreprinse de autorități și producători, precum și propunerile de perfecționare a legislației în acest domeniu.

Printre acțiunile curente, oficialul a enumerat înființarea plantațiilor-mamă la Institutul științifico-practic de horticultură și tehnologii alimentare, care va crea baza de materie primă, de material săditor – butași, produși în Republica Moldova. Inițiativa, realizată de Minister, împreună cu Oficiul Național al Viei și Vinului și partenerii de dezvoltare, se află la etapă finală.