logo

Circa 35 de mii de arbori şi arbuşti vor fi plantaţi în primăvara curentă în capitală


https://www.ipn.md/ro/circa-35-de-mii-de-arbori-si-arbusti-vor-fi-plantati-in-primavara-curenta-in-cap-7967_963894.html

Circa 35 de mii de arbori şi arbuşti vor fi plantaţi în primăvara curentă în capitală, inclusiv în cadrul Zilei naţionale de înverzire „Un arbore pentru dăinuirea noastră”. Despre aceasta a anunţat, în cadrul şedinţei operative de la Primărie, şeful interimar al Asociaţiei de gospodărire a spaţiilor verzi, Eliferie Haruţa. Potrivit lui Haruţa, lucrările de înverzire sunt în plină desfăşurare, ca, de altfel, şi cele de defrişare a arborilor şi arbuştilor bătrâni, şi tăierea crengilor uscate. Paralel sunt amenajate rondurile, straturile cu flori, scuarele şi bulevardele capitalei. Lucrările de înverzire a capitalei vor fi finalizate către Sărbătorile de Paşti. Sursa citată susţine că au fost procurate 15 seturi de echipamente destinate terenurilor de joacă pentru copii şi 550 de bănci pentru parcuri. Activităţile din cadrul acţiunii ecologice „Un arbore pentru dăinuirea noastră” vor fi realizate de Asociaţia de gospodărire a spaţiilor verzi în colaborare cu Preturile de sector şi Direcţia socio-ecologică a Primăriei municipiului Chişinău.