Autoritățile planifică să achiziționeze circa 2300 de camere video, care urmează să fie instalate în secțiile de votare deschise pentru alegerile parlamentare din 24 februarie 2019. În cadrul ședinței de miercuri, 14 noiembrie, Comisia Electorală Centrală a agreat caracteristicile tehnice pentru sistemul de înregistrare video, transmite IPN.
Președinta Comisiei, Alina Russu, a declarat că este vorba despre un sistem doar de înregistrare, nu de supraveghere. Camera video va fi fixată pe urna de vot, iar apoi va înregistra procedura de totalizare a rezultatelor votării.
Funcționarea sistemelor de înregistrare video în secțiile de votare realizat în cadrul alegerilor parlamentare din 24 februarie va fi reglementată printr-un act normativ aprobat de către CEC, iar pentru achiziționarea celor 2300 de camere video grupul de achiziții al Comisiei va lansa procedurile prevăzute de legislația în vigoare.
La alegerile parlamentare din 2014 au fost deschise 2073 de secții de votare, inclusiv 95 peste hotare.
În cadrul aceleiași ședințe, au fost aprobate devizele de cheltuieli ale Comisiei Electorale Centrale pentru anul 2019. Este vorba despre un buget 57,2 de milioane pentru activitatea curentă, achiziționarea bunurilor și a serviciilor, inclusiv pentru subvențiile bugetare pentru partidele politice, care anul viitor sunt estimate la 40 de milioane de lei.
Comisia a elaborat și devizul de cheltuieli pentru desfășurarea alegerilor parlamentare pe 24 februarie 2019, acesta fiind estimat la 110,2 milioane de lei. Devizul de cheltuieli pentru alegerile generale locale din anul viitor este de 139,9 milioane de lei.