logo

Circa 100 de tineri din MAE au anunţat că aderă la Mişcarea „Democraţia Acasă”


https://www.ipn.md/ro/circa-100-de-tineri-din-mae-au-anuntat-ca-adera-la-miscarea-democratia-acasa-7965_981902.html

Circa 100 de tineri din Mişcarea Acţiunea Europeană (MAE) au anunţat că părăsesc formaţiunea şi că aderară la Mişcarea „Democraţia Acasă”. Tinerii îşi motivează decizia prin faptul că nu sunt luaţi în seamă de conducerea MAE şi nu au nicio şansă de promovare. În cadrul unei conferinţe de presă la Info-Prim Neo, vineri, 16 aprilie, tinerii au spus că în MAE nu li s-a permis să se implice în procesul decizional. Maxim Revenco, preşedintele organizaţiei de tineret a MAE din sectorul Ciocana, susţine că orice iniţiativă a tinerilor este subminată din start de conducerea formaţiunii. „Am luat decizia de a părăsi formaţiunea pentru că acest partid nu este organizat, nu anunţă la timp despre evenimentele care trebuie să aibă loc. Nu li se acordă atenţie tinerilor, nu-i bagă nimeni în seamă. Multe proiecte ale tinerilor nu sunt apreciate, nici chiar auzite”, a spus Maxim Revenco, subliniind că este sigur că Mişcarea „Democraţia Acasă” poate aduce o schimbare şi că aici tinerii vor avea şansa să se afirme. Vicepreşedintele organizaţiei de tineret a MAE din sectorul Ciocana, Cristina Carp, consideră că doar în Mişcarea „Democraţia Acasă” tinerii pot avea un viitor. Participanţii la conferinţa de presă au mai spus că liderii MAE au un mod de gândire învechit, rezolvă problemele exact aşa cum o făceau acum 20 de ani, iar tinerii din partid au devenit unelte care nu fac altceva decât să pună afişe electorale. MAE este un partid dezorganizat, fără un plan de acţiuni de lungă durată. De când la partid a aderat Veaceslav Untilă, MAE nu face altceva decât să împartă funcţii, spun tinerii. Vasile Costiuc, membru al grupului de iniţiativă al Mişcării „Democraţia Acasă”, a remarcat că pleacă tineri şi din alte partide democratice, inclusiv din cele care sunt la guvernare, pentru că au înţeles că au fost folosiţi doar în campaniile electorale. „Guvernarea a utilizat tinerii în campania electorală şi a uitat de ei. Or schimbarea nu poate avea loc cu oameni vechi, cu politicienii anilor 80-90, ci doar cu oamenii noi, politicieni tinerii”, a declarat Vasile Costiuc. „Mişcarea „Democraţia Acasă” ne permite să spunem şi să facem ceea ce gândim, să ne implicăm şi să acţionăm ţinând cont de valorile pe care vrem să le promovăm”, a adăugat acesta. Mişcarea social-politică „Democraţia Acasă” nu este încă înregistrată la Ministerul Justiţiei, dar atrage tot mai mulţi tineri în rândurile sale.