Al Doilea Război Mondial a fost cea mai mare conflagrație mondială în istoria omenirii. Încă în acele vremuri, propaganda justifica necesitatea de a invada alte teritorii. Invadarea altor teritorii și actele de agresiuni erau prezentate ca pași necesari pentru eliberare. Crimele comise în cadrul de război erau prezentate ca fiind niște acte eroice solicitate de cei care sunt „eliberați”. Și multe dintre aceste lucruri aduc aminte de zilele de astăzi, de războiul din Ucraina. Chiar și în aceste condiții, persistă o nostalgie după fosta URSS, care are efecte asupra vieții de astăzi a societății moldovenești, dar și asupra cursului ei de dezvoltare viitoare. Cum au evoluat lucrurile, dar și care sunt sursele acestei nostalgii au discutat participanții la dezbaterea publică „Cine și de ce a pornit Cel de al Doilea Război Mondial? Mituri propagandistice ca sursă a nostalgiei după URSS”, organizată de Agenția de presă IPN.
Igor Boțan, expertul permanent al proiectului, a declarat că un război mondial presupune coaliții mari, uniuni de state și care afectează interesele practic ale tuturor statelor lumii. În timpul unor astfel de războaie se urmăresc obiective politice și economice semnificative. Potrivit expertului, războaiele mondiale conduc la schimbări dramatice în sistemul de relații internaționale. În Cel de-al Doilea Război Mondial a existat Coaliția Anti-hitleristă din care au făcut parte 54 de state, iar Coaliția Hitleristă a fost formată în baza axei Berlin-Roma-Japonia.
„Dacă ne referim la fazele Celui de-al Doilea Război Mondial, acestea au fost cinci. Faza inițială – septembrie 1939-iunie 1941. În această perioadă, Germania și Uniunea Sovietică erau aliați. Germania a atacat Polonia, atac la care peste două săptămâni s-a aliat Uniunea Sovietică, iar ulterior, Uniunea Sovietică a atacat Finlanda. Un an mai târziu a ocupat țările baltice și Basarabia. Cea de-a doua fază a Celui de-al Doilea Război Mondial cuprinde perioada iunie 1941-noiembrie 1942. Este exact perioada în care a avut loc reformatarea alianțelor. În iunie 1941, Germania nazistă a atacat Uniunea Sovietică, iar ulterior, în decembrie, Japonia a atacat Statele Unite. Acest lucru a condus la formarea Coaliției Anti-hitleriste, iar Uniunea Sovietică a profitat de pe urma suportului masiv in partea Statelor Unite și a Marii Britanii”, explică Igor Boțan.
Potrivit lui, a treia fază a durat din noiembrie 1942 până în iunie 1944. În această perioadă, Uniunea Sovietică și-a început contraofensiva împotriva trupelor naziste și a avut loc întâlnirea de la Teheran a celor trei lideri ai Coaliției Anti-hitleriste. A patra fază este din iunie 1944 până în mai 1945. Ea a început cu deschiderea celui de-al doilea front pe 6 iunie 1944 și a încheiat prin capitularea Germaniei pe 9 mai 1945. Faza finală a durat din luna mai până în septembrie 1945. Atunci a avut loc întâlnirea de la Potsdam și capitularea Japoniei.
„Dacă ne referim la cele cinci faze, e clar că pentru Uniunea Sovietică nu era tocmai bine să recunoască faptul că Germania a început războiul împreună cu Uniunea Sovietică. De aceea în Uniunea Sovietică și în Rusia actualmente se vorbește despre Cel de-al Doilea Război Mondial care cuprinde doar perioada în care Uniunea Sovietică a fost atacată de Germania nazistă și până la capitularea Germaniei. Celelalte faze nu sunt luate în considerare de către istoriografii propagandiști ruși”; a menționat Igor Boțan.
Anatol Țăranu, doctor în istorie, ex-ambasador al Republicii Moldova în Federația Rusă, a declarat că atunci când vine vorba despre perioada care a precedat Cel de-al Doilea Război Mondial, trebuie menționat că lumea, în special Europa, trăia sub auspiciile Tratatului de la Versailles care a pus punct Primului Război Mondial. Acesta a determinat toată configurația geopolitică a Europei în perioada interbelică. În primul Război Mondial, Germania a suferit o înfrângere dureroasă și toată perioada interbelică s-a consumat sub încercarea Germaniei de a-și reveni după această înfrângere. „Acest sentiment de frustrare, pe care l-a trăit Germania, s-a manifestat în deosebi după venirea la guvernare în această țară a regimului fascist al lui Hitler. Acest regim reprezenta un naționalism de sorginte extremă și de fapt reprezenta un element al unei politici rasiale pe care îl promova Partidul Național Socialist din Germania” a notat Anatol Țăranu.
Potrivit lui, victorioșii Primului Război Mondial, Franța și Anglia, încercau să păstreze intacte rezultatele războiului, pentru că beneficiau de ele. În această luptă dintre Germania și beneficiarii Primului Război Mondial, de fapt, s-a consumat toată istoria interbelică. La toate acestea se adaugă un factor extrem de important pentru politica europeană și pentru politica internațională. Este vorba despre Uniunea Sovietică care, către începutul Celui de-al Doilea Război Mondial și-a consolidat simțitor pozițiile, fiind o țară care a trecut printr-o industrializare socialistă și care și-a creat forțe armate extrem de puternice.
„Germania fascistă încerca să revizuiască rezultatele Primului Război Mondial, pe când Uniunea Sovietică se conducea de preceptul ideologiei comuniste, așa-numita revoluție mondială. Din acest punct de vedere, revoluția mondială nu putea fi înfăptuită altfel decât printr-un război, printr-o conflagrație masivă. Uniunea Sovietică, prin definiție, era un stat care examina posibilitatea unui război mare pentru realizarea scopurilor, obiectivelor și a ideologiei sale de stat. Astfel, Europa era condamnată la o conflagrație nouă, ceea ce s-a întâmplat pe 1 septembrie 1939, atunci când Germania nazistă a atacat Polonia. Însă, acest atac s-a produs în condițiile în care în Europa s-a creat o nouă configurație de alianțe militaro-politice. Și acest război a devenit posibil din cauza faptului că pe 23 august 1939, la Moscova a fost semnat renumitul Pact Molotov-Ribbentrop”, a spus Anatol Țăranu. Potrivit lui, ca urmare a acestei înțelegeri între două mari puteri totalitare, a izbucnit al Doilea Război Mondial, care a fost cea mai mare conflagrație mondială în istoria omenirii.
Marin Gherman, director al Institutului de Studii Politice și Capital Social din Cernăuți, lect. univ. dr. asociat la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, a declarat că modelul de comunicare politică din acea perioadă se deosebea foarte mult de modelul din epoca contemporană. Atunci, pentru prima dată au apărut și s-au dezvoltat foarte mult mass-media, presa și comunicarea în masă. „Și după cum se spune, între comunicarea în masă și propagandă, nu există vreo diferență. S-a mizat atunci foarte mult pe cenzură, pe tot ceea ce am numi noi închiderea spațiului informațional și ermetizarea lui, promovarea unor mesaje clare: tot ceea ce nu convenea sistemului ideologic nu se spune, iar tot ceea ce se spunea era controlat. Vorbim despre două sisteme totalitare care controlau tot. Începeau cu controlul inclusiv din familie și terminau cu tot ce înseamnă comunicare în masă”, susține Marin Gherman.
Potrivit lui, propaganda justifica necesitatea de a invada alte teritorii. Invadarea altor teritorii și actele de agresiuni erau prezentate ca pași necesari pentru eliberare. Crimele comise în cadrul războiului erau prezentate ca fiind acte eroice solicitate de cei care sunt „eliberați”. „Sistemele ideologice erau construite diferit. Dacă Uniunea Sovietică se baza pe conceptele clare de extindere a revoluției și de necesitatea de a extinde socialismul și comunismul asupra celorlalte state, Hitler era dominat de alte construcții ideologice. Să nu uităm că anume în perioada Germaniei naziste a apărut Ministerul adevărului despre care știm din istorie și noțiunea de propagandă promovată și construită în acea perioadă”, explică Marin Gherman.
Directorul Institutului de Studii Politice și Capital Social din Cernăuți a menționat că cele două state erau în bune înțelegeri și se priveau reciproc ca fiind viitorii dominanți și stăpânitori ai lumii. „Și acest construct ideologic, propagandistic, folosit și acum, despre nazismul întunecos și eliberarea omenirii de naziști a apărut mult mai târziu, în contextul celei de-a doua faze a Celui de-al Doilea Război Mondial, când cele două state au intrat în conflict direct”, a spus Marin Gherman.
Dezbaterea publică la tema „Cine și de ce a pornit Cel de al Doilea Război Mondial? Mituri propagandistice ca sursă a nostalgiei după URSS” este a 6-a ediție din ciclul „100 de ani de URSS și 31 de ani fără URSS: Nostalgia după Himere”. Ciclul de dezbateri este organizat de Agenția IPN cu sprijinul Fundației germane Hanns Seidel.