Guvernul a aprobat componența nominală a delegației moldovenești pentru vizita oficială a președintelui Igor Dodon la Moscova, în perioada 16-18 ianuarie, transmite IPN.
Din delegație face parte președinta fracțiunii parlamentare a Partidului Socialiștilor, Zinaida Greceanîi, care este și președinta grupului interparlamentar de prietenie Republica Moldova-Federația Rusă. Сu președintele la Moscova va zbura și deputatul Andrei Neguța, membru al Comisiei parlamentare politică externă și integrare europeană, și guvernatoarea Găgăuziei, Irina Vlah.
De asemenea, Igor Dodon va fi însoțit în viza oficială în Federația Rusă de consilierul său în domeniul reintegrării, Vasili Șova, și consilierul în domeniul politic, Ion Ceban, care este și purtătorul său de cuvânt. Din delegație mai fac parte ambasadorul Republicii Moldova în Federația Rusă, Dumitru Braghiș, și Nicolae Mîinea, ministru-consilier în cadrul ambasadei.