Cinci persoane au fost traumatizate în accidente de circulaţie produse miercuri
https://www.ipn.md/ro/cinci-persoane-au-fost-traumatizate-in-accidente-de-circulatie-produse-miercuri-7967_977309.html
Cinci persoane au fost traumatizate în accidente de circulaţie produse miercuri, 19 august, în capitală, în intervalul de timp 18.00 şi 23.00.
Potrivit Comisariatului General de Poliţie, o tânără de 20 de ani, din s. Chiştelniţa, Teleneşti, a fost izbită de un automobil Ford-Fiesta, la intersecţia bd. Dacia cu str. Zelinski.
Un automobil Daewoo-Nexia a lovit pe str. Ginta Latină o femeie de 41 de ani, din com. Budeşti. Femeia a fost internată la Spitalul de Urgenţă cu traumă cranio-cerebrală, comoţie cerebrală, hematom subdural, contuzia organelor interne ale abdomenului.
Pe Calea Ieşilor a fost accidentat un bărbat de 60 de ani. În stare foarte gravă a fost transportată la Spitalul de Urgenţă o tânără de 26 de ani, lovită de un automobil BMW cu numere de Nisporeni, la intersecţia str. Mihai Eminescu cu bd. Ştefan cel Mare. Tânăra s-a ales cu traumatism asociat, contuzia cutiei toracică şi a abdomenului.
La intersecţia străzilor Mateevici cu Puşkin, au intrat în coliziune un automobil VAZ-2108 cu o motocicletă, condusă de un tânăr de 18 ani. Cu cu diverse leziuni corporale, tânărul a fost internat la Spitalul de Urgenţă.