Cinci partide cu mai puţin de 101 candidaţi pe liste
https://www.ipn.md/ro/cinci-partide-cu-mai-putin-de-101-candidati-pe-liste-7965_986157.html
Cinci partide înscrise în cursa electorală pentru alegerile din 28 noiembrie au prezentat liste cu mai puţin de 101 candidaţi (numărul deputaţilor în legislativ).
Solicitat de Info-Prim Neo, analistul politic Arcadie Barbăroşie a declarat că aceste partide sunt conştiente că nu vor obţine atât de multe voturi încât să nu le ajungă candidaţi pe liste care să-şi asume mandatul de deputat.
Analistul Corneliu Ciurea a menţionat că partidele respective nu sunt din cele mari şi, evident, nu au suficienţi candidaţi pentru a umple listele. În Republica Moldova este greu să ai 101 persoane de încredere pe care le poţi pune pe listă.
Codul Electoral prevede că partidele politice care doresc să se înscrie în cursa electorală trebuie să prezinte la CEC listele cu cel puţin 52 de candidaţi şi cel mult 103.
Mai puţin de 101 candidaţi au: Partidul „Moldova Unită” (94 de candidaţi), Partidul Popular Republican (94), Mişcarea Social Politică ,,Ravnopravie” (82), Partidul Conservator (70) şi Partidul Muncii (55).