logo

Cinci automobile s-au ciocnit în apropiere de Stăuceni. O minoră printre victime


https://www.ipn.md/ro/cinci-automobile-s-au-ciocnit-in-apropiere-de-stauceni-7967_1110842.html

Cinci automobile au fost implicate într-un accident, produs în municipiului Chișinău, orașul Stăuceni, în direcția spre Cricova. Trei persoane au fost transportate la spital, inclusiv o minoră, a precizat pentru IPN șefa serviciului de presă al Direcției de Poliție Chișinău, Natalia Stati.

Informația despere ciocnirea mijloacelor de transport a parvenit la ora 15:22. La locul accidentului, polițiștii au stabilit că sunt implicate cinci unități de transport, conduse de șoferi cu vârste cuprinse între 22 și 32 de ani.

Impactul a fost atât de puternic încât vehiculele au fost deteriorate tehnic considerabil, iar conducătorul unui automobil și doi pasageri, dintre care o minoră, au fost transportate la instituțiile medicale de profil, a precizat ofițerul de presă.

Pe caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.