logo

Cifra reală a consumatorilor de droguri o depășește de 10 ori pe cea oficială de 11 mii


https://www.ipn.md/ro/cifra-reala-a-consumatorilor-de-droguri-o-depaseste-de-10-ori-pe-cea-oficiala-de-7967_1045228.html

Consumul de droguri afectează nu doar tânăra generație, ci și securitatea națională a statului. În Moldova sunt înregistrați aproximativ 11600 de consumatori de droguri, însă cifra reală, conform estimărilor, este de aproximativ zece ori mai mare. Pentru a sensibiliza opinia publică cu privire la pericolele pe care le aduce consumul de droguri, în special al drogurilor de tip nou, așa-numitele droguri sintetice, Inspectoratul General al Poliției, în parteneriat cu alte structuri implicate, lansează campania „Alege Viața”. Un prim videoclip elaborat în cadrul campaniei a fost prezentat, vineri, la o conferință de presă, transmite IPN.

Șeful Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Pînzari, a menționat că în ultimii trei ani consumul drogurilor de tip nou a crescut de la 1% la 13%. Anul trecut poliția a identificat două kilograme de astfel de droguri, iar anul acesta s-a reușit sechestrarea a cinci kilograme.

Boris Gîlca, secretar de stat la Ministerul Sănătății Muncii și Protecției Sociale, a menționat că aproximativ 59% din consumatori utilizează droguri sintetice, pe când rata celor care folosesc droguri injectabile este de aproximativ 36%. „Drogurile noi sunt extrem de periculoase. Acestea dau reacții imprevizibile, afectează sistemul nervos central, creează consecințe ireversibile pentru organism și pot duce chiar la deces”, a spus Boris Gîlca.

În opinia secretarului de stat, e necesar să fie schimbată abordarea: de la măsuri represive la măsuri prietenoase în combaterea acestui flagel. În ultimii ani în teritoriu au fost deschise mai multe centre prietenoase tinerilor, unde aceștia beneficiază de programe educaționale de prevenție, sunt informați cu privire la pericolele pe care le aduce consumul de droguri. Anual, aproximativ 300 de persoane care consumă droguri beneficiază de servicii de reabilitare psihosocială. Strategia Națională Anti-Drog înregistrează indicatori pozitivi. „Avem o stabilizare a numărului consumatorilor de droguri. De asemenea, avem o diminuare a consumului pe vârste. Datele arată că nu avem înregistrați tineri care utilizează droguri până la vârsta de 14 ani. Rata consumatorilor de droguri cu vârsta între 16-17 ani este sub 1%.  Majoritatea utilizatorilor de droguri au vârsta de peste 30 de ani”, a comunicat secretarul de stat.

Ina Tcaci, coordonator național HIV/SIDA a Oficiului Națiunilor Unite pentru Droguri și Crime (UNODC), a menționat că drogurile noi, etnobotanicele, drogurile de design, sunt niște derivați chimici sintetici care mimează efectele drogurilor cunoscute, cum sunt marijuana, cocaina, heroina. În anul 2017 au apărut peste 800 de substanțe noi, dintre care doar 200 de substanțe au fost descoperite.  „Marea provocare a acestor tipuri de droguri este că statele nu reușesc să ajusteze cadrul legal, ca să reglementeze statutul acestor droguri. Nu se reușește formarea de laboratoare care să poată testa efectele acestor substanțe și nici nu se reușește monitorizarea vânzărilor online. Ceea ce cunoaștem despre aceste tipuri de substanțe este că au consecințe grave asupra sistemului nervos central, care se manifestă prin agresiune sporită, psihoze, care sunt uneori ireversibile, prin intoxicații, care sunt uneori letale”, a menționat Ina Tcaci, adăugând că din acest motiv este greu de construit un serviciu medical de reabilitare a consumatorilor de aceste droguri. Reprezentanta UNODC spune că este nevoie ca societatea, comunitățile, familiile să conștientizeze pericolele pe care le aduce consumul de droguri. Însă acest lucru trebuie făcut nu prin condamnarea și judecarea celor care consumă droguri, ci prin ajutorarea lor.

Anatol Munteanu, secretar de stat Ministerul Justiției,  susține că și în sistemul penitenciar se desfășoară măsuri de combatere a consumului de droguri, implicit servicii pentru reducerea riscurilor pentru consumatorii de droguri și oferirea de asistență psihosocială și de reabilitare. În 15 penitenciare are loc schimbul de seringi menite să împiedice răspândirea maladiilor cauzate de contactul cu sânge. Iar în 13 închisori se fac terapii cu metadonă. În penitenciarul numărul 9 a fost instituită unitatea terapeutică, unde 15 deținuți beneficiază de terapie și consiliere. Potrivit lui Anatolie Munteanu, sistemul execuțional din Moldova este pioner printre statele din regiune în prevenirea și combaterea consumului de droguri în închisori.