Rezultatele unui sondaj de opinie care cercetează percepția populației privind sistemul de securitate și apărare a fost prezentat astăzi de CID NATO. Președintele Centrului de Prevenire al Conflictelor și Early Warning București, Iulian Chifu, a remarcat, în cadrul unei conferințe de presă la IPN, că se poate observa un nivel de maturitate a populației, chiar dacă aceasta vorbește în mai mare măsură despre percepții și preocupări proprii, nu neapărat din domeniul securității.
„Sondajul de opinie are diferite niveluri de lectură. Trebuie de remarcat că populația Republicii Moldova are reacții și în raport cu modelele, și un anumit gen de maturitate în privința propriilor percepții, și un anumit nivel de cunoaștere – pe care le putem vedea. Primul nivel de lectură reprezintă rezultatele sondajului. Un alt tip de nivel de lectură ține de modele, de valori, și ține de preocupările, de agenda cetățeanului. Și acestea sunt foarte importante în raport cu autoritatea. Să vadă cum arată agenda cetățeanului, cum anumite elemente care nu au, de exemplu, legătură cu securitatea națională sunt importante pentru cetățean, încât le plasează în această secvență. Și, nu în ultimul rând, e o altfel de lectură care vizează nivelul de înțelegere și cultura de securitate la nivelul societății. Și aici vedem că deficitele sunt majore”, constată Iulian Chifu.
„Dacă ne uităm la Rusia, vedem clar o disonanță în faptul că este numită de respondenți ca cea mai mare amenințare și, în egală măsură, ar fi al doilea sau al treilea care ar putea interveni să sprijine Republica Moldova în cazul unei amenințări. Este o disonanță care trădează nivelul precar al culturii de securitate, acolo unde societatea civilă are responsabilități majore”, a remarcat președintele Centrului de Prevenire al Conflictelor și Early Warning București.
Viorel Ciubotaru, director al Institutului European de Studii Politice din Moldova, co-fondator CID NATO, susține că interesul față de domeniul securității nu se rezumă doar la respectivul sondaj, dar și-ar dori ca să fie un punct de generare a altor teme pe un domeniu atât de complex cum este reformarea instituțiilor din domeniul de securitate, dar și dezvoltarea culturii de securitate.
Sondajul face parte dintr-un proiect, rezultatele căruia vor fi făcute publice la finele lunii septembrie a acestui an. Compania care a efectuat sondajul a fost selectată în urma unui dialog cu cele mai bune companii de sondaje din Moldova, iar în urma analizei rezultatelor acestora a fost aleasă CBS – Research. Elena Mârzac, directoare executivă CID NATO Moldova, speră că inclusiv instituțiile guvernamentale vor utiliza rezultatul sondajului când vor elabora politici.
Sondajul face parte dintr-un proiect rezultatele căruia vor fi făcute publice la finele lunii septembrie a acestui an.