Cicliştii moldoveni participă în iulie la două competiţii europene prestigioase
https://www.ipn.md/ro/ciclistii-moldoveni-participa-in-iulie-la-doua-competitii-europene-prestigioase-7967_959994.html
Cicliştii moldoveni vor participa, în luna iulie, la două competiţii europene prestigioase. Este vorba de Campionatul Europei printre tineret şi juniori, care se va desfăşura între 13-16 iulie, în Olanda, şi cea de-a 43-a ediţie a Turului Ciclist al României, care va avea loc în perioada 15-23 iulie.
R. Moldova va participa la ambele competiţii cu două componenţe diferite, având în vedere desfăşurarea lor aproape simultană. „Am solicitat părţii române amânarea cu câteva zile al Turului, dar nu a fost posibil, de aceea vom merge, probabil, în România cu lotul secund”, a declarat pentru Info-Prim Neo Alexandru Barciuc, secretar general al Federaţiei de ciclism a R. Moldova.
Potrivit aceleiaşi surse, componenţa celor două loturi va fi făcută publică la începutul săptămânii viitoare. Potrivit oficialului Federaţiei moldoveneşti de ciclism, una din piesele grele ale lotului de tineret al Moldovei ar putea fi campionul Europei de anul trecut Alexandru Pliuşkin, vice-campion mondial la categoria juniori, care în prezent se antrenează la Centrul mondial de ciclism din Elveţia.
La cea de-a 43-a ediţie (a 36-a internaţională) a Turului României vor mai participa, alături de R. Moldova, echipe din Turcia, Tunisia, Grecia, Bulgaria, Ucraina, Germania, Serbia-Muntenegru, precum şi patru echipe din România. Circuitul din acest an cuprinde opt etape şi un prolog. Traseul, cu o lungime totală de 1.087 km, va începe la Vălenii de Munte urmând să se încheie la Curtea de Argeş.
Premiile pentru ocupanţii primelor trei locuri în clasamentul final sunt de 500, 300 şi, respectiv, 200 euro, iar valoarea totală a premiilor oferite se ridică la 5.000 de euro.