logo

Chişinăul şi Tiraspolul se înţeleg mai bine în rezolvarea problemelor sociale


https://www.ipn.md/ro/chisinaul-si-tiraspolul-se-inteleg-mai-bine-in-rezolvarea-problemelor-sociale-7965_995968.html

[Articol Info-Prim Neo din ciclul „20 de ani de la începutul războiului. Când va fi pace?”] Chişinăul şi Tiraspolul găsesc soluţii la problemele cetăţenilor privind protecţia socială. Acestea sunt identificate şi realizate în cadrul grupului comun de lucru pentru protecţia soocială şi ajutor umanitar, care activează în contextul promovării măsurilor de întărire a încrederii şi securităţii între cele două maluri ale Nistrului. Coordonatorul grupului din partea Chişinăului, Sergiu Sainciuc, viceministru al muncii, protecţiei sociale şi familiei a menţionat pentru Info-Prim Neo că membrii grupului din partea stângă a Nistrului sunt deschişi spre colaborare, împreună cu care sunt identificate soluţii pentru rezolvarea problemelor de protecţie socială cu care se confruntă locuitorii din regiunea transnistreană. Potrivit lui Sergiu Sainciuc, o acţiune de succes a fost proiectul comun de recepţionare şi distribuire a unui lot de ajutoare umanitare oferit de către sindicatele din Marea Britanie. În cadrul acestuia, au fost distribuite 10 camioane, 5 pentru malul drept al Nistrului şi 5 pentru malul stâng, inclusiv pentru spitalul psiho-neurologic de la Tiraspol. Pentru una din şedinţele viitoare ale grupului este planificat să fie aprobat un mecanism prin care va fi reglementată durata de plată a pensiei. Viceministrul muncii, protecţiei sociale şi familiei spune că acest mecanism este necesar pentru ca cetăţenii care îşi schimbă domiciliul din partea stângă în partea dreaptă a Nistrului sau invers să beneficieze permanent de pensie. „Vrem să stabilim un mecanism ca cetăţeanul să primească pensia aici până când în partea cealaltă i se va stabili dreptul la pensie şi invers”, a subliniat coordonatorul grupului de lucru din partea Chişinăului. De asemenea, pentru anul 2012, grupul de lucru îşi propune să fie discutate probleme ce ţin de protecţia socială a copiilor, repatrierea acestora etc. Acum doi ani, autorităţile de la Chişinău de comun acord cu administraţia de la Tiraspol au decis să fie relansată activitatea grupurilor de lucru pentru promovarea măsurilor de întărire a încrederii şi securităţii între cele două maluri ale Nistrului.