Chişinăul şi Tiraspolul au început să pregătească agenda pentru următoarea rundă de negocieri în formatul 5+2. Astăzi, 12 septembrie, la Tiraspol, a avut loc întrevederea reprezentanţilor politici pentru reglementarea transnistreană, Eugen Carpov şi Nina Ştanski, cu participarea partenerilor internaţionali din formatul 5+2, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Biroului pentru Reintegrare, şedinţa a fost desfăşurată în contextul organizării întrevederii dintre prim-ministrul Republicii Moldova, Iurie Leancă, şi liderul transnistrean, Evghenii Şevciuk. Partea moldovenească a accentuat necesitatea şi importanţa organizării unei astfel de întrevederi.
Eugen Carpov a subliniat importanţa menţinerii şi dinamizării activităţilor în vederea identificării soluţiilor la probleme existente în cadrul platformelor stabilite, cu respectarea principiilor şi angajamentelor internaţionale.
„Suntem dispuşi să discutăm orice problemă apărută în interacţiunea dintre Chişinău şi Tiraspol şi împreună să găsim soluţiile corespunzătoare în interesul populaţiei”, a menţionat Eugen Carpov.
Următoarea rundă de negocieri în formatul 5+2 va avea loc pe 3 octombrie la Bruxelles.